Cea mai mică țară din Europa interzice vânzarea țigărilor

FOTO: Ralf Kunze/Pixabay.com
FOTO: Ralf Kunze/Pixabay.com

Papa Francisc a decis să interzică vânzarea țigărilor în interiorul Vaticanului. Decizia va fi pusă în aplicare din 2018, potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke.

„Motivul este unul foarte simplu. Sfântul Scaun nu poate să contribuie la o activitate care afectează în mod clar sănătatea oamenilor. Niciun profit nu poate fi legitim dacă periclitează vieți”, a declarat Burke, potrivit BBC News.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a făcut trimitere și la cifrele publicate de Organizația Mondială a Sănătății, potrivit cărora fumatul provoacă decesul a peste șapte milioane de oameni în fiecare an.

Măsuri împotriva fumatului a anunțat și Franța. Prețul pachetului de țigări va crește de șase ori și va ajunge la 10 euro la finele lui 2020. O primă majorare de 35 de cenți a fost deja aplicată zilele acestea, potrivit ministrului francez al Sănătății, Agnes Buzyn.

Astfel, un pachet de țigări a ajuns la 7,10 euro în Franța. Agnes Buzyn a anunțat că vor fi introduse majorări de 50 de eurocenți în lunile aprilie și noiembrie 2019, urmate de alte majorări de 50 de eurocenți în luna aprilie 2020 și 40 de eurocenți în luna noiembrie 2020.

La sfârșitul anului 2016, deputatul Horia Cristian depunea în Parlamentul României un proiect de lege prin care cei născuți după 1 ianuarie 2017, atunci când împlinesc vârsta majoratului să nu aibă voie să cumpere țigări. Legea a fost respinsă.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), fumătorul român are între 18 și 35 de ani, fumează mai puțin de jumătate de pachet de țigări pe zi și plătește pentru acest viciu între 51 și 100 de lei pe săptămână.

Prima țigară o fumează în primele 30 de minute după ce se trezește. Sondajul mai arată că 18% dintre români fumează tutun zilnic, iar 7% spun că fumează, dar mai rar.

82% dintre fumători au început să fumeze înaintea vârstei de 22 de ani, iar 49% spun că au fumat pentru prima dată înainte de a împlini 18 ani. Proporţia respondenţilor care au fumat înainte să împlinească 15 ani este mai ridicată în cazul celor cu studii elementare, al intervievaţilor din mediul urban şi al bărbaţilor.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.