Cea mai mare piață auto din lume anunță sfârșitul mașinilor pe motorină și benzină

FOTO: staboslaw/Pixabay.com
FOTO: staboslaw/Pixabay.com

Una dintre cele mai mari piețe auto din lume plănuiește să interzică producția și comercializarea de automobile pe benzină și motorină. Este vorba despre China. Oficialii de la Beijing doresc să crească simțitor, în următoarea perioadă, numărul vehiculelor electrice și să reducă nivelul poluării, potrivit The Guardian.

În acest weekend, viceministrul Industriei și Tehnologiei Informației din China, Xin Guobin, a declarat la un forum care a avut loc în orașul Tianjin, că a demarat o „cercetare relevantă” și că se lucrează la un calendar de implementare a măsurilor prin care să crească numărul mașinilor electrice pe străzile Chinei.

„Aceste măsuri vor promova schimbări profunde în mediul înconjurător și vor da un impuls dezvoltării industriei auto din China”, a declarat vice-ministrul Xin Guobin pentru televiziunea chineză de stat CCTV.

În China, anul trecut, s-au vândut peste 500.000 de mașini electrice, cu 50% mai multe față de anul precedent.

La jumătatea lunii august, în China, a fost lansată și cea mai ieftină mașină electrică. General Motors a anunțat Baojun E100, care are o autonomie de 160 de kilometri și este creată în special pentru traficul aglomerat din marile orașe. Are două locuri și un motor electric de 39 de cai putere și poate ajunge la o viteză maximă de 100 de kilometri pe oră.

Are un ampatament de 1,6 metri și o înălțime de 1,67 de metri și este perfectă pentru a te strecura prin ambuteiaje, potrivit producătorilor.

Înăuntru este un sistem de entertainment cu un ecran de 7 inci și Wi-Fi integrat. De asemenea, toate aceste mașini electrice vor avea și senzori de parcare, precum și un sistem de alertă care se activează atunci când sunt sesizați pietoni în fața automobilului.

În China se va vinde cu doar 5.300 de dolari. Mașina costa inițial 14.000 de dolari, însă s-a ieftinit după ce General Motors a primit mai multe subvenții guvernamentale și locale pentru reducerea emisiilor gazelor de seră.

Baojun e100
Baojun e100

Mai multe țări europene au anunțat că vor să interzică, pentru început, mașinile diesel. Guvernul de la Londra, de exemplu, a luat în calcul inclusiv acordarea unei subvenții de aproximativ 2.000 de lire sterline pentru cei care renunță la mașina diesel și trec la un automobil care poluează mai puțin.

În paralel, doi mari constructori, Volvo și BMW, anunță la rându-le schimbări majore de strategie. BMW transmite că va produce prima versiune complet electrică a modelului Mini Cooper începând din 2019, la o uzină din Oxford. Și tot din 2019, Volvo anunță că toate modelele sale vor fi electrice.

Norvegia este țara cu cele mai multe vehicule electrice pe cap de locuitor din Europa. Aproximativ jumătate dintre mașinile vândute în ultimul an în Norvegia sunt electrice sau hibride, iar autoritățile intenționează ca până în 2025, vehicule cu motoare pe combustie să nu mai fie comercializate.

FOTO: staboslaw/Pixabay.com