Cea mai ciudată metodă de protecție pentru femeile singure. Voi ați încerca-o?

umbră prieten virtual japonia
Foto: Leo Palace 21

Cunoscuți pentru invențiile cel puțin bizare, japonezii au creat un nou produs care stârnește controverse. O companie japoneză a lansat pe piață un produs numit „Bărbatul de la fereastră”, menit să le protejeze pe femeile care locuiesc singure.

Practic, „bărbatul” este o proiecție care din exterior pare umbra unei persoane reale.

Tokyo este cel mai mare oraș din Japonia, și totodată cel unde tinerii de astăzi găsesc cele mai multe oportunități educaționale, economice și artistice. Din acest motiv, mulți tineri aleg să se stabilească în Tokyo atunci când se mută din casa părinților. Însă celor mai mulți japonezi le displace ideea de a avea un coleg de cameră, scrie japantoday.com, așa că cei mai mulți tineri ajung să locuiască singuri, inclusiv femeile.

Deși Tokyo este un oraș mult mai sigur decât alte metropole din lume, au loc infracțiuni, iar cele vizate cel mai adesea sunt femeile tinere care locuiesc singure, mai notează sursa citată.

Pentru a rezolva această problemă, compania Leo Palace 21, specializată în managementul apartamentelor, a dezvoltat ceea ce numește sistemul „Bărbatul de la geam”.

Folosind un proiector controlat de un smartphone, sistemul „Bărbatul de la geam” proiectează o siluetă pe draperia de la fereastră. În acest fel, atunci când cineva de afară se uită la acel geam, i se va părea că înăuntru pare să locuiască un bărbat.

Silueta nu este statică. Mai exact, sistemul proiectează diferite videouri care îl surprind pe bărbat realizând diverse activități (12 în total): exersarea unor lovituri de box, yoga, în timp ce dă cu aspiratorul sau cântă la chitară.

Deoarece unui eventual infractor i-ar fi ușor să-și dea seama că un video scurt e un fals, fiecare film are 30 de minute și mișcări variate.

umbră prieten virtual japonia
Foto: Leo Palace 21
umbră prieten virtual japonia
Foto: Leo Palace 21

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.