Ce se întâmplă cu programul Rabla 2018

FOTO: Toyota.com
FOTO: Toyota.com

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică, a declarat pentru Agerpres.ro că va exista cu siguranță programul Rabla 2018.

Acesta a precizat că anul acesta, prin programul „Rabla Plus”, este pentru prima dată în istoria României când numărul de autovehicule full electrice și hibride a ajuns la peste 600 de unități.

Pentru anul acesta nu va mai fi suplimentat bugetul programului Rabla, din motive administrative. Mai exact, voucherele se pot epuiza la fel de repede ca la ultima suplimentare, dar dealerii nu vor putea să comercializeze și să depună toată documentația până la sfârșitul anului, adică până în 25 decembrie, când se închide Trezoreria.

Persoanele fizice și juridice au putut să acceseze banii din programul Rabla de anul acesta începând de la jumătatea lunii mai. S-au alocat 180 de milioane de lei pentru programul clasic Rabla și 45 de milioane de lei pentru Rabla Plus.

Pe 11 octombrie, Guvernul a aprobat suplimentarea cu 25 de milioane de lei a bugetului destinat programului clasic Rabla. Toate cele 3.800 de prime de casare au fost epuizate în doar 30 de minute, potrivit ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Rabla 2018 luptă cu mașinile SH

Potrivit datelor Ministerului Mediului, anul acesta au intrat în România aproximativ 350.000 de mașini cu norme de poluare între Euro 2 și Euro 4. În 2016 au fost înmatriculate 146.000 de autovehicule.

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că se lucrează la o taxă de mediu pentru a opri avalanșa de mașini second hand. Deocamdată nu există o formă finală. „Consider că nu trebuie să punem o taxă la taxa de primă înmatriculare, adică este ca și cum gândim înainte, în viitor, punem căruța înaintea boilor, în sensul că noi trebuie să știm, în momentul în care gândești o astfel de taxă, să te gândești cât circulă ea (n.r. mașina), deci care este rulajul ei într-o anumită perioadă de timp, astfel încât să poți să-i faci determinarea de astfel de emisii.

Și atunci o să ținem cont de trei criterii: de capacitatea cilindrică, cea la care astăzi de fapt este impozitată orice mașină și este un impozit la taxe și impozite locale, norma de poluare – al doilea criteriu, și al treilea, emisiile pe care le dă fiecare autovehicul”, a declarat ministrul Grațiela Gavrilescu, despre taxa auto 2018.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la Parlament că ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, are ca temă elaborarea unui pachet de măsuri pentru limitarea importurilor de mașini second-hand în România, însă nu se va reintroduce o taxă de poluare. Dragnea a spus că o variantă ar putea fi creșterea „numărului de unități pentru programul Rabla 2018”.