Ce pensie are soția lui Ion Iliescu

FOTO: Adevarul.ro
FOTO: Adevarul.ro

Nina Iliescu, soția fostului președinte Ion Iliescu, și-a publicat talonul de pensie pe blogul soțului, după ce pe câteva site-uri de știri s-a vehiculat că ar primi o sumă mult mai mare.

„Intervin foarte rar în spațiul public. Discreția a fost alegerea mea. Dacă fac asta acum, este pentru că mă simt obligată cu o explicație colegilor mei de muncă, atâția câți mai sunt în viață”, spune Nina Iliescu, pe blogul soțului.

Apoi corectează o informație apărută online. „Am aflat și eu asta din ediția online de azi a jurnalului (n.r. Evenimentul zilei), sub semnătura doamnei/domnișoarei Ramona Dănciulescu, că „despre funcția pe care a avut-o soția lui Ion Iliescu s-a vorbit extrem de puțin de-a lungul timpului. Aceasta se bucură de o pensie lunară imensă, în valoare de 10.600 de lei, sumă la care alții doar visează, după cum mai informează sursa citată”.

„Sursa citată” citează, la rândul ei, din „Libertatea”, care citează, la rândul ei, „Cancan”, care și el citează declarația de avere a soțului meu, cea din 2008, unde venitul meu din pensie era de fix 10.600 de lei. Pe an! Scrie negru pe alb! Adică circa 900 de lei pe lună. Da, din păcate asta era pensia foștilor mei colegi, cercetători „într-un domeniu atipic”, coroziunea metalelor, deși autoturismele domniilor lor jurnaliștii au a ne mulțumi.

Așadar o știre din 2008, cu sursă inițială „Cancan”, trecută pe la „Libertatea”, este luată după zece ani ca una proaspătă, și prezentată cu indignare de EvZ, în 15 februarie 2018, de unde este preluată cu aceeași indignare de pagina online a Antenei3, și ne arată că da, producția de „fake news”, știri false pe românește, este o industrie cu viitor. Din păcate…

Nu, pensia mea nu a crescut ca în povești, ci s-a mărit, conform legii, în ultimii zece ani, până la o sumă lunară care depășește cu puțin 2.000 de lei. Colegii mei n-au a se minuna: mărirea de pensie din presă nu e mărire, e doar știre falsă, și dovadă de „profesionalism” jurnalistic”, transmite Nina Iliescu.

Postarea este însoțită și de cuponul de pensie: 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.