Uncategorized

by -
Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi
Rezultate Evaluare Națională 2017 Dorohoi. Foto: colegiulghica.ro

Rezultate Evaluare Națională 2017. Absolvenții claselor de gimnaziu din Dorohoi află astăzi primele rezultate la examenul de Evaluare Națională 2017.

Lucrările au fost corectate în centre zonale de evaluare din alte județe, iar primele note au fost deja afișate.

Rezultate Evaluare Națională 2017 Dorohoi, județul Botoșani.

Elevii nemulțumiți de rezultatele de la Evaluarea Națională 2017 Dorohoi pot depune contestații tot astăzi, până la ora 20:00.

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Națională 2017 vor fi afișate în 30 iunie.

În acest an nu se mai aplica regula celor 0,5 puncte diferență între nota inițială și cea de la contestații. Rezultatele pot fi modificate și pentru marje mai mici. Noile note pot fi mai mari, dar și mai mici.

Media de admitere a absolvenților de gimnaziu la liceu se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Naționala 2017 (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din ciclul V-VIII (cu o pondere de 20%).

Rezultate Evaluare Națională 2017 Dorohoi, județul Botoșani

Notele la examenul de Evaluare Națională vor fi afișate la centrele de examinare și pe edu.ro.

Anul trecut, trei sferturi dintre elevii care au susținut examenul care precedă ciclul liceal au reușit să îl promoveze, obținând note peste 5. A fost un regres față de examenul din 2015. Atunci aproape 80% dintre elevi au promovat Evaluarea Națională.

În 2016, județele cu cele mai bune rezultate la examenul de Evaluare Națională au fost Brăila (89,2%), Cluj (88,9%), Municipiul Bucureşti (87,3%), Prahova (86,1%) şi Galaţi (82,1%). Ultimele locuri au fost Giurgiu (55,1%), Teleorman (60,2%), Caraş Severin (65%) şi Mehedinţi (64,9%).

În acest an, la examen au fost înscriși aproape 145.000 de candidați. La cele două probe, de Limba și literatura română sau Limba și literatura maternă și matematică, s-au prezentat peste 140.000 de elevi. Au absentat peste 4.000 de elevi. 6 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, primind nota 1.

Rezultate Evaluare Națională 2017 Dorohoi, județul Botoșani

Calendarul afişării notelor la Evaluare Naţională 2017:

26 iunie – Afişarea rezultatelor înainte de contestaţii (până la ora 16:00)
26 iunie – Depunerea constestaţiilor (16:00 – 20:00)
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii

by -
Dunărea la Corabia. Foto: user Sucidava / Wikimedia Commons

Rezultate Evaluare Națională 2017 Corabia. Absolvenții claselor de gimnaziu din Corabia află primele rezultate la examenul de Evaluare.

Lucrările au fost corectate în centre zonale de evaluare din alte județe, iar primele note vor fi afișate astăzi, după prânz, până la ora 16:00. Elevii nemulțumiți de rezultatele de la Evaluarea Națională 2017 Corabia pot depune contestații tot astăzi, până la ora 20:00.

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Națională 2017 Corabia vor fi afișate în 30 iunie. În acest an nu se mai aplica regula celor 0,5 puncte diferență între nota inițială și cea de la contestații. Rezultatele pot fi modificate și pentru marje mai mici. Noile note pot fi mai mari, dar și mai mici.

Rezultatele la Evaluare Națională în Corabia sunt AICI.

Media de admitere a absolvenților de gimnaziu la liceu se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Națională 2017 (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din ciclul V-VIII (cu o pondere de 20%).

Rezultate Evaluare Națională 2017 Corabia – unde apar primele note

Notele la examenul de Evaluare Națională 2017 vor fi afișate la centrele de examinare din Corabia și pe edu.ro.

Anul trecut, trei sferturi dintre elevii care au susținut examenul care precedă ciclul liceal au reușit să îl promoveze, obținând note peste 5. A fost un regres față de examenul din 2015. Atunci aproape 80% dintre elevi au promovat Evaluarea Națională.

În 2016, județele cu cele mai bune rezultate la examenul de Evaluare Națională au fost Brăila (89,2%), Cluj (88,9%), Municipiul Bucureşti (87,3%), Prahova (86,1%) şi Galaţi (82,1%). Ultimele locuri au fost Giurgiu (55,1%), Teleorman (60,2%), Caraş Severin (65%) şi Mehedinţi (64,9%).

În acest an, la examen au fost înscriși aproape 145.000 de candidați. La probe, – Limba și literatura română. Limba și literatura maternă, matematică – s-au prezentat peste 140.000 de elevi. Au absentat peste 4.000 de elevi. 6 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, primind nota 1.

Rezultate Evaluare Națională 2017 Corabia – calendar contestații și rezultate

Calendarul afişării notelor la Evaluare Naţională 2017 Corabia:

26 iunie – Afişarea rezultatelor înainte de contestaţii (până la ora 16:00)
26 iunie – Depunerea constestaţiilor (16:00 – 20:00)
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii

by -
Foto: Cristibur / Wikimedia Commons

Rezultate Evaluare Națională 2017 Târgu Neamț. Absolvenții claselor de gimnaziu din Târgu Neamț află astăzi primele rezultate la examenul de Evaluare Națională 2017.

Lucrările au fost corectate în centre zonale de evaluare din alte județe, iar primele note vor fi afișate astăzi, după prânz, până la ora 16:00. Elevii nemulțumiți de rezultatele de la Evaluarea Națională 2017 Târgu Neamț pot depune contestații tot astăzi, până la ora 20:00.

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Națională 2017 Târgu Neamț vor fi afișate în 30 iunie. În acest an nu se mai aplica regula celor 0,5 puncte diferență între nota inițială și cea de la contestații. Rezultatele pot fi modificate și pentru marje mai mici. Noile note pot fi mai mari, dar și mai mici.

Media de admitere a absolvenților de gimnaziu la liceu se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Națională 2017 (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din ciclul V-VIII (cu o pondere de 20%).

Rezultate Evaluare Națională 2017 Târgu Neamț – unde apar primele note

Notele la examenul de Evaluare Națională 2017 vor fi afișate la centrele de examinare din Târgu Neamț și pe edu.ro.

Anul trecut, trei sferturi dintre elevii care au susținut examenul care precedă ciclul liceal au reușit să îl promoveze, obținând note peste 5. A fost un regres față de examenul din 2015. Atunci aproape 80% dintre elevi au promovat Evaluarea Națională.

În 2016, județele cu cele mai bune rezultate la examenul de Evaluare Națională au fost Brăila (89,2%), Cluj (88,9%), Municipiul Bucureşti (87,3%), Prahova (86,1%) şi Galaţi (82,1%). Ultimele locuri au fost Giurgiu (55,1%), Teleorman (60,2%), Caraş Severin (65%) şi Mehedinţi (64,9%).

În acest an, la examen au fost înscriși aproape 145.000 de candidați. La probe, – Limba și literatura română. Limba și literatura maternă, matematică – s-au prezentat peste 140.000 de elevi. Au absentat peste 4.000 de elevi. 6 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, primind nota 1.

Rezultate Evaluare Națională 2017 Târgu Neamț – calendar contestații și rezultate

Calendarul afişării notelor la Evaluare Naţională 2017 Târgu Neamț:

26 iunie – Afişarea rezultatelor înainte de contestaţii (până la ora 16:00)
26 iunie – Depunerea constestaţiilor (16:00 – 20:00)
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii

by -
Simona Halep arată o formă extraordinară pe zgură (Fed Cup)
Simona Halep arată o formă extraordinară pe zgură (Fed Cup)

În ciuda problemelor medicale, care au privat-o de cucerirea titlului de la Roma, Simona Halep a defilat în prima partidă pe zgura de la Paris.

Halep, care a evoluat excelent în acest an pe suprafața roșie (14 victorii și doar 2 eșecuri), a zdrobit-o în două seturi pe slovaca Jana Cepelova, scor 6-2, 6-3.

Simona nu a părut să aibă dureri în timpul meciului, iar primul succes în acest an la Roland Garros a venit repede, după doar 67 de minute.

În turul doi, românca va încrucișa racheta cu nemțoaica Tatjana Maria, jucătoare aflată pe locul 103 în lume. Va fi al treilea duel între cele două jucătoare. Halep este favorită certă, însă Maria a câștigat precedentele două dueluri, ambele în 2009, când Simona abia pătrundea în lumea tenisului profesionist de top.

Jucătoarea din Germania a câștigat în primul tur la Monzon (Spania), cu 6-1, 6-3, și în finală la Makarska (Croația), 6-1, 4-6, 6-4.

Alături de Simona Halep, în turul doi la Roland Garros s-a calificat și Sorana Cîrstea, care a trecut lejer de chinezoaica Shuai Peng, scor 6-3, 6-1. Fosta sfert-finalistă de la Paris va avea o misiune dificilă în runda secundă, unde o va întâlni pe Carla Suarez Navarro, cap de serie 21.

Simona și Sorana se pot întâlni în turul 4.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

by -
Așa arată harta emisă de ANM pentru miercuri, 19 aprilie
Așa arată harta emisă de ANM pentru miercuri, 19 aprilie

Meteorologii anunță precipitații abundente, ninsori și depuneri de zăpadă la munte, cât și intensificări ale vântului începând de mâine, miercuri, 19 aprilie.

Între orele 4 și 18, ”precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte”, anunță Autoritatea Națională de Mediu.

”În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50 km/h”, se mai precizează în avertizarea de Cod Galben.

Există și o zonă aflată sub Cod Portocaliu. Miercuri, 19 aprilie, între orele 9 și 18, sunt așteptate ninsori abundente, viscol în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului.
Zonele afectate vor fi cele aflate în imediata vecinătate a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului.

Vântul va sufla și cu 100 de kilometri pe oră în acești munți, unde va ninge abundent.

Vremea va deveni deosebit de rece și în alte zone ale țării începând de mâine.

Previziunile meteorologilor români pentru perioada 19-21 aprilie (Administrația Națională de Meteorologie)
Previziunile meteorologilor români pentru perioada 19-21 aprilie (Administrația Națională de Meteorologie)

Mai mult, meteorologii au decretat cod portocaliu de ninsori în zona Carpaților Meridionali și Orientali până în 21 aprilie. Aproape întreaga țară va fi expusă unor temperaturi neobișnuit de mici pentru această perioadă.

Vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50-60 l/mp.

La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50-60 km/h.

În Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60-70 km/h şi peste 80-90 km/h, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.

by -
Românii vor cumpăra mai multe ouă de la țărani în perioada Paștelui Foto: Wikimedia Commons
Românii vor cumpăra mai multe ouă de la țărani în perioada Paștelui Foto: Wikimedia Commons

Românii cumpără, în perioada sărbătorilor de Paște, ouă în valoare de 15 milioane de euro, potrivit Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.

În această perioadă, românii vor achiziționa aproximativ 150 de milioane de ouă, scrie profit.ro. Este o creștere evidentă, față de nivelul normal de ouă cumpărate lună de lună de români. Astfel, pe lângă cele 70 de milioane de ouă achiziționate din magazine, românii vor apela, cu ocazia Paștelui, și la țărani, care vor vinde aproximativ 80 de milioane de ouă în această perioadă.

Ouăle de găină rămân preferatele românilor, în timp ce ouăle de rață, prepeliță sau curcă au o cotă foarte mică de piață.

Va crește și consumul de vin, cu aproximativ 70 la sută mai mult decât într-o lună obișnuită, în timp ce 7,5 milioane de cozonaci vor fi achiziționate de români în perioada Paștelui.

De asemenea, românii vor consuma și 3 milioane de miei. Potrivit INS, fiecare român consumă aproximativ două kilograme de carne de oaie și capră anual, față de 31 de kilograme de carne de porc.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

by -
Natrix tessellata FOTO: Andrei Daniel Mihalca/Wikimedia commons
Natrix tessellata FOTO: Andrei Daniel Mihalca/Wikimedia commons

Reprezentanții Asociației Parcul Național Văcărești au anunțat că au descoperit o nouă specie în zona care acum este protejată.

Este vorba despre un șarpe care trăiește în apropierea zonelor umede, Natrix tessellata, care face parte din „Cartea Roșie a Vertebratelor din România”.

„De cum am aflat de întâlnirea de gradul zero din 2015 cu această specie rară am decis să amân puțin anunțarea descoperirii lui Helmut (n.r. fotograful care a reușit să suprindă viețuitoarele care trăiesc în acest parc) pentru a investiga personal prezența șarpelui de apă.

Teoretic exista riscul să fie vorba despre un individ introdus, ca în cazul țestoasei de uscat dobrogene, sau a celei de Florida”, povestește Vlad Cioflec pe parcnaturalvacaresti.ro.

Pe 5 aprilie a descoperit un șarpe într-o zonă greu accesibilă din Parc. Acest șarpe este o specie neveninoasă, care are dimensiuni între 60 și 100 de centimetri, un corp zvelt și cap alungit, iar culoarea spatelui este în nuanțe de verde-maroniu.

„Dacă se simte amenințat poate elimina un lichid cu miros neplăcut. Trăiește în apropierea râurilor și apelor stătătoare permanente cu populații importante de pești și maluri care să îi permită hibernarea și depunerea pontei. Se găseste în majoritatea regiunilor tării, de la șes pană la 800 de metri altidudine. Este o specie vulnerabilă afectată în special de distrugerea și degradarea habitatelor”, mai precizează Vlad Ciofleac, în articolul său.

FOTO: Andrei Daniel Mihalca/Wikimedia commons

by -
Volkswagen Arteon
Volkswagen Arteon

Volkswagen a anunțat un nou model care intră în gamă de anul acesta. Este vorba despre modelul Volkswagen Arteon, un coupe cu patru uși, care se va poziționa în gamă deasupra Passat-ului.

Noul Volkswagen Arteon se adresează în special familiilor. Este cu aproape 10 centimetri mai lung decât Passat-ul și mai lat cu 4 centimetri, însă mai scund cu 2,8 centimetri.

În ceea ce privește motorizările, noul Volkswagen Arteon va avea o variantă 1.5 TSI de 150 CP , o variantă 2.0 TSI de 190 CP și o versiune de 280 CP, aceasta fiind dotată și cu tracțiune integrală 4Motion. De asemenea, motorizările diesel TDI de 2 litri vor avea avea versiuni de 150 CP, 190 CP și 240 CP (cu variantă biturbo).

Pe lângă Volkswagen Arteon, grupul auto nemțesc se pregătește să lanseze nu mai puțin de 60 modele. Potrivit Automarket.ro, cele 10 mărci din cadrul companiei germane își vor prezenta toate aceste noi mașini anul acesta.

În gama mărcii Volkswagen este foarte așteptat noul model Polo, care va fi anunțat la Salonul Auto de la Geneva. De asemenea, tot aici va fi anunțat și noul Seat Ibiza. În ceea ce privește SUV-urile, sunt așteptate de la grupul Volkswagen și noi generații Touareg și Porsche Cayenne.

De asemenea, Audi ar urma să prezinte noua generație A8, iar Skoda își va îndrepta concentrarea spre modelul Yeti, SUV-ul compact al mărcii cehe, care ajunge la cea de-a doua generație.

Volkswagen Arteon
Volkswagen Arteon
Volkswagen Arteon
Volkswagen Arteon

sevil shhaideh akram shhaideh
Sevil Shhaideh și soțul său, Akram Shhaideh. Foto: ziuaconstanta.ro / RISE PROJECT via Facebook

Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru funcția de premier al României, este căsătorită cu agronomul de origine siriană Akram Shhaideh, care este un susținător al dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de comunitatea internațională de crime de război, relatează jurnaliștii de investigație de la Rise Project.

Pe conturile sale de socializare, Akram Shhaideh, care a obținut cetățenia română în anul 2015, transmite mesaje pro-Assad, folosește simbolurile loialității față de regimul de la Damasc și îi critică pe rebelii și pe liderii din Occident care susțin opoziția siriană.

De exemplu, Akram Shhaideih a apreciat și a distribuit postările paginii „Doar Dumnezeu, Siria și Bashar” (într-un astfel de articol se susținea că liderul Hezbollah, grupare considerată teroristă de UE și SUA, duce „războiul sfânt”).

El a distribuit și o fotografie în care lideri ai opoziției sirieni și reprezentanți ai statelor arabe care-i susțin sunt numiți „fii de cățea”.

În plus, sirianul în vârstă de 54 de ani folosește ca fotografie de profil într-o comunitate online un simbol al forțelor loiale lui Assad.

akram shhaideh facebook
Postarea prin care Akram Shhaideh a distribuit o fotografie care îi numește „fii de cățea” pe liderii care i se opun dictatorului Siria. Foto: RISE PROJECT (Facebook)

Mai mult, într-un video din anul 2012 făcut public de adevarul.ro, soțul lui Sevil Shhaideh declara în cadrul unei emisiuni de la un post TV sirian că „nimic nu se întâmplă în Siria”.

La acea dată, el povestea că îşi liniştea prietenii din România spunându-le că represaliile regimului de la Damasc împotriva civililor – relatate de presa internaţională – nu sunt adevărate, în ciuda faptului că războiul civil începuse de mai multe luni: „Primeam telefoane de la prieteni din România care mă întrebau: ce se întâmplă aici? Nimic nu se întâmplă. Pe alte canale ca BBC sau France 24, destul de populare, arătau că se întâmplă lucruri aici. Şi eu le spuneam prietenilor mei că, de fapt, nu asta e realitatea”.

Cine e Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru funcția de premier

Războiul civil din Siria a izbucnit în luna martie 2011, luând naștere din protestele de stradă din Primăvara Arabă, după ce președintele Bashar al-Assad a reprimat violent mișcările de stradă care îi cereau demisia.

În cei aproape 6 ani de război se estimează că au murit în jur de 440.000 de persoane, iar 4,8 milioane de oameni au devenit refugiați.

În ceea ce privește propunerea lui Liviu Dragnea pentru funcția de premier al României, liderul PSD a declarat că nu va face o altă propunere și, dacă președintele Klaus Iohannis nu o va nominaliza pe Sevil Shhaideh, atunci social-democrații vor ataca decizia președintelui la Curtea Constituțională.

De asemenea, Liviu Dragnea a cerut public serviciilor secrete să precizeze dacă există vreo problema de securitate legată de soțul premierului Sevil Shhaideh.

Dragnea a mai spus că Akram Shhaideh este un cetățean român și că acesta a fost verificat de „toate instituțiile statului român”, care nu i-ar fi acordat cetățenie „dacă era o problemă”. „Nu există niciun fel de vulnerabilitate aici, nu există niciun risc”, a mai comentat Dragnea.

Klaus Iohannis a anunțat că va anunța numele premierului după Crăciun.

by -
roma
Palazzo Senatorio din Roma. Foto: Arpingstone via Wikimedia Commons

În țara care găzduiește Vaticanul, uniunea civilă pentru persoane de același sex devine o realitate, după ce a fost publicat decretul de aplicare a legii adoptate în urmă cu câteva luni.

Prima uniune civilă va fi între o funcționară din Miliano și o educatoare în vârstă de 53 de ani, care este bolnavă de cancer în fază terminală.

Primăriile din Sicilia au început să primească cereri de uniuni între persoane de același sex, cu toate că decretul în vigoare nu este decât parțial.

Cuplurile binaționale sau cele căsătorite în străinătat nu au încă un statut clar, ele urmând să fie incluse într-un decret definitiv,

Italia era ultima mare țară European care nu acorda niciun statut cuplurilor de același sex, ca urmare a presiunilor făcute de Biserica Catolică.

Uniunea civilă, diferită de căsătorie, prevede obligația de asistență morală și materială reciprocă, dar beneficiază de aceeași protecție legală ca și persoanele căsătorite.

giphy

 

giphy

 

giphy (1)

Social Media:

284,215FaniLike
0Abonaţi+1
12AbonaţiAbonare