Turism

by -
Cătunul Casa de Piatră, din Apuseni. Foto: daciccool.ro

La câteva ore de mers pe jos de la Gheţarul de la Scărişoara sau de la Cetăţile Ponorului, se întinde un minunat sat de munte, în vârful căruia vei da de un ghid care te poate purta la peştera Vârtop.

Nu după mult timp vei da într-un drum ce însoţeşte râul Gârda până ce cursul de apă dispare misterios sub stânci. Sectorul e numit Gârda Seacă, iar locurile unde apa apare de sub munte poartă numele de izbucuri.

Izbucurile – când apa ţâşneşte de sub munte

Cel mai spectaculos pare a fi izbucul Tăuz, înconjurat de stâncă şi pădure. Izbucul apare ca un biet lăcuşor, dar nu te lăsa păcălit de acest aspect. E adânc de vreo 70 de metri, iar lângă izbuc stă o cruce ridicată pentru un om care nu a ştiut sau nu a crezut aceasta, alegând să se arunce în apă. Curenţii l-au tras până sub munte.

Însă, celor responsabili, izbucul le oferă un moment extraordinar. Vara, la întâlnirea dintre apa rece care vine de sub munte şi aerul cald de afară, printre copacii înalţi domină o pâclă deasă, o ceaţă răcoroasă care te umple de energie pentru traseul pe care ţi l-ai propus în acea zi. Poţi chiar să iei masa într-o poieniţă dintre aceşti copaci, cu cursul de apă ce porneşte zgomotos din izbuc la câţiva metri de tine.

După izbuc, vei putea admira formele trasate de apă în ceea ce astăzi poartă numele de Valea Gârda Seacă. Nu peste multă vreme vei da şi de primele pâlcuri de case din cătunul Casa de Piatră. E un sat cu case dispuse pe etaje. Cele mai multe locuinţe sunt la bază, iar, pe măsură ce urci pe o potecă ce şerpuieşte printre gospodării, căsuţele se răresc. Vara, te poţi bucura de merele rozalii sau cu uriaşele pere din pomii ţăranilor de aici. Ba chiar, curios lucru, pe la jumătatea urcuşului de aşteaptă un magazinaş simplu, perfect pentru o pauză de o bere.

Omul „de Vârtop”

Undeva la capătul acestui urcuş prin sat vei găsi casa ghidului, cel care te poate conduce până în pădurea din apropierea crestei, care adăposteşte peştera Vârtop. Şi drumul spre peştera are frumuseţea lui, dintre copaci se poate admira o privelişte a satului şi a versanţilor din jur. Dar, pentru a avea timp de admirat, trebuie să ţii pas cu ghidul sau, mai rău, cu flăcăul său.

Peştera nu are mari dimensiuni, dar formaţiunile din ea sunt absolute fascinante. Intrarea este largă şi, în dreapta ei, vei vedea un mare gheţar, care scade însă de la an la an. După o scurtă urcare începe o galerie lungă, unde vei găsi stalactite (formaţiunile cu baza în tavan) al căror vârf se opreşte abia la nivelul genunchiului tău şi stalagmite (formaţiuni cu baza în podea)  care ajung chiar la înălţimea unui adult.

Înspre capătul zonei turistice a peşterei se află şi locul în care au fost descoperite cele mai vechi urme ale omului de Neanderthal de pe actualul teritoriu al României (datarea cu carbon a indicat că rămăşiţele datează de acum 62.000 de ani).

Numele peşterii: vine de la platoul Vârtop. Vârtoapele sunt doline, adâncituri care se formează în zonele carstice.

Omul de Vârtop. Urma omului de Neanderthal descoperită la Vârtop are 22 de centimetri lungime şi 10,6 centimetri lăţime. Interesant este că degetul mare de la picior era depărtat la 1,6 centimetri de următorul deget, ceea ce însemna că omul putea apuca obiecte cu piciorul. Echipa care a condus cercetările din anul 1974 a ajuns la concluzia că „omul de Vârtop” măsura cam un metru şi jumătate în înălţime.

Preţ vizitare. Din anul 2010, intrarea în peşteră costă 10 lei. Peştera nu este luminată decât de lampa cu gaz pe care o poartă ghidul, aşa că ar fi bine să aveţi la voi o lanternă.

ACCES

În text, am descris traseul turistic de la peştera Scărişoara spre cătunul Casa de Piatră. Însă există şi posibilitatea accesului auto, pe un drum care leagă Gârda de Sus de cătun.

Un alt drum turistic este cel dinspre Cetăţile Ponorului, de unde trebuie să urmaţi marcajul „cruce roşie”. Este un traseu destul de uşor, care presupune parcurgerea unui drum forestier şi apoi a câtorva poteci prin pădure, pentru ca, în cele din urmă, traseul să ajungă la Valea Gârdişoarei şi la peştera Coiba Mare. De la peşteră până la cătun veţi merge preţ de două ore, însoţind râul Gârda.

Vezi localizarea peşterii pe Wikimapia

 

by -

transalpina_road_2011_1

Inaugurat la 20 septembrie 1974, Transfăgărășanul împlinește astăzi 37 de ani de când unește crestele munților la granița dintre Muntenia și Transilvania. Șoseaua numită de echipa Top Gear „cel mai frumos drum din lume” are însă competitori serioși. Nu doar în alte țări, ci chiar în România. Deoarece nu vrem ca data de 20 septembrie să fie doar o aniversare a Transfăgărășanului vă propunem un tur al celor mai frumoase drumuri din Carpații românești, unde mersul cu mașina nu este o corvoadă.

 

1. Drumul rutier care ajunge la cea mai mare altitudine în Carpați nu este Transfăgărășanul, ci Transalpina din Munții Parâng: 2.145 de metri în Pasul Urdele. Barajul Tău, Lacul Oașa, platoul de pe vârful Păpușa, lacul glaciar Gâlcescu, vârfurile Cărbunele și Mohorul sunt câteva dintre atracțiile drumului ce leagă Oltenia de Transilvania. Cel mai mai frumos tronson al Transalpinei se întinde între stațiunea Rânca și Obârșia Lotrului: aici, drumul șerpuiește pe creste aproape 30 de kilometri la 2.000 de metri altitudine.

Cuprinsă între localitățile Novaci (județul Gorj) și Săliște (județul Sibiu), șoseaua traversează munții de la nord la sud, fiind paralelă cu Valea Oltului și cu Valea Jiului. Are 143 de kilometri lungime și se suprapune parțial Drumului Național 67 C.

Legendele spun că armatele romane, când au cucerit Dacia venind din sud, s-au îndreptat spre Sarmizegetusa pe actuala Transalpina. Dacă le-am da crezare, drumul ar avea o vechime de 2.000 de ani. Folosită multă vreme ca potecă de munte de către ciobani și turmele lor de oi, Transalpina a fost pietruită de trupele germane în primul război mondial. Reabilitată succesiv de regele Carol al II-lea în anii ’30 și de nemți în al doilea război mondial, șoseaua a fost ulterior destul de neglijată.

Transalpina

Înainte de asfaltare: multă sălbăticie, dar îți puteai strica mașina

În 2008, CNADNR a scos la licitație un contract de reabilitare a șoselei, adju­decat de Romstrade pentru 385 de milioane de euro (2,6 milioane de euro pe kilometru). Asfaltarea a mers bine, astfel încât la începutul lunii septembrie 2011 Transalpina era acoperită de asfalt în procent de 95% (lucrările ar trebui să se termine în 2012). Porțiunea cea mai spectaculoasă, cuprinsă între Rânca și Obârșia Lotrului, este asfaltată integral.

Pasionat de călătoriile pe munte, sibianul Constantin Cimpoca a înființat anul trecut un site dedicat Transalpinei (http://www.transalpina.biz/index.html) care pune laolaltă mai toate informațiile existente despre această șosea, de la strarea drumului la hărți și filme. Ideea i-a venit după ce a observat să foarte mulți oameni tot întrebau diverse lucruri legate de Transalpina.

Cimpoca a parcurs-o de vreo 20 de ori cu mașina personală, prima dată în 2007. În 2010 a ajuns pe serpentinele ei de vreo 10 ori. „Toamna e un pastel de culori foarte frumos. Atunci recomand să se traverseze. Primăvara și vara bate vântul foarte tare”, explică tânărul de 33 de ani.

Mărturisește că i-ar fi plăcut ca drumul să rămână neasfaltat, cu farmecul său sălbatic neatins. Înainte, se trecea cu mașina prin râu acolo unde nu erau poduri sau peste pietrele din munte ce alcătuiau un fel de scară din stâncă, își amintește Cimpoca: „Întotdeauna am fost cu o mașină normală, nu cu 4X4. Se putea merge, dar riscai să mai strici ceva. Eu am rămas fără tobă”.

transalpina9998
Foto: Transalpina înainte de asfaltare / Transalpina.biz

„Înainte nu au existat niciodată PET-uri. Acum au apărut”

La acea dată, puțini se încumetau să traverseze drumul. În 2007, cât timp a parcurs cei 30 de kilometri de creastă între Rânca și Obârșia Lotrului, a întâlnit doar două mașini: un polonez și un român. „Toată lumea se saluta, chiar dacă nu ne cunoșteam. Nu au existat niciodată PET-uri sau mizerie”, spune el.

Ultima oară a trecut pe Transalpina acum trei săptămâni și a plecat cu un gust amar: „Au apărut PET-uri în Pasul Urdele, punctul cel mai înalt. Înainte nu era absolut nimic. Dorința mea cea mai mare este să organizez o campanie de curățare”. Teama că Transalpina ar putea deveni un loc de grătar și muzică ascultată la maximum l-a determinat pe tânăr să facă un apel pe site-ul propriu: „Vă rugăm în numele tuturor celor care iubesc Transalpina să demonstrați că asfaltarea nu duce la distrugerea acestei zone și dacă o parcurgeți, păstrați-o la fel de frumoasă și curată în continuare”. Din același motiv Cimpoca spune că ar fi de acord să se pună o taxă de acces.

În prezent, Transalpina mai are în jur de șapte kilometri neasfaltați:
* două poduri situate între Pasul Tărtărău și Lacul Oașa sunt în lucru și nu încă nu se poate turna asfalt în zonă (doi kilometri neasfaltați)
* între Dobra și Jina – un tronson de drum cu serpentine abrupte – sunt cinci kilometri neasfaltați

Pasul Muntinu, piatra de încercare a șoselei din nori

Porțiunea cea mai dificil de asfaltat a fost cea din Pasul Muntinu, crede Cimpoca: „Aici, drumul e atât de îngust, și trece exact pe creastă, încât trebuie un perete de susținere pentru banda a doua. Este piatra de încercare a Transalpinei”. Dacă până acolo mulți reușeau să ajungă, atunci când dădeau piept cu Pasul Muntinu făceau cale întoarsă: „Tot timpul acolo te opreai. Mai stricai baia de ulei că loveai cu ea de pietre. În septembrie 2010 am văzut un camion cu lemne care era să cadă în prăpastie”, își amintește.

Șoseaua nu este gata, așa că drumul este, oficial, închis circulației. Și la Rânca, și la Obârșia Lotrului există panouri care avertizează că circulația este interzisă, spune sibianul. În plus, trebuie montate indicatoare și parapeți, iar șoseaua are nevoie de marcaje. „Marcajele lipsesc aproape tot traseul”, spune el. În schimb, parapeții au început să fie montați pornind atât din Novaci, cât și din nord. „Între Novaci și Rânca sunt aproape peste tot montați. Sunt din beton, nu sunt metalici”, descrie Cimpoca.

Transalpina este foarte populară și printre bicicliști și motocicliști. „Cei cu motociclete întotdeauna au putut să treacă. Se dădeau jos, împingeau și tot treceau”, mai spune el. Viteza maximă acceptată pe Transalpina este de 30-40 de km/h: „Chiar dacă ai putea merge mai repede e foarte mare deranj pentru cei din spate. Curbe sunt tot timpul și îi plimbi ca pe o minge”. De la Novaci la Săliște, drumul de 143 de kilometri poate fi parcurs în 3:30 – 4 ore dacă se merge fără oprire.

Transfăgărășanul, drumul săpat de soldați

2. Cu 92 de kilometri de șosea îngustă și abruptă, sute de curbe, podețe, viaducte și ziduri de sprijin, Transfăgărășanul își face loc printre hăuri și creste muntoase. Șoseaua începe din comuna Arefu (județul Argeș) și se termină în comuna Cârțișoara (județul Sibiu) – face parte din Drumul Național 7C. Transfăgărășanul este asfaltat în totalitate, dar unele porțiuni suferă din cauza gropilor numeroase și a asfaltului spart. Viteza maximă admisă este de 40 km/h.

Transfăgărășanul a fost construit între ianuarie 1970 și septembrie 1974 de soldați geniști și de muncitori români, în timpul lui Nicolae Ceaușescu. Conceput inițial pentru a fi un drum forestier, Transfăgărășanul a devenit unul turistic, închis în cea mai mare parte a anului din cauza zăpezii. Oficial, se spune că în timpul construcțiilor au murit 40 de oameni.

Lăsând în urmă cetatea Poenari construită de Vlad Țepeș pe muntele Cetățuia, Transfăgărășanul vă va purta spre amețitorul baraj de la Vidraru, apoi pe malul lacului de acumulare cu același nume. Veți ajunge la cascada Capra, iar de acolo mai aveți doar cinci kilometri până la Bâlea Lac. După ce parcurgeți tunelul Bâlea prin burta muntelui Paltinu – cel mai lung tunel rutier din România cu ai săi 887 de metri – ajungeți la rezervația naturală Golul Alpin și Lacul Bâlea. În apropierea tunelului de lângă lacul glaciar, Transfăgărășanul ajunge la altitudinea sa maximă de 2.042 de metri. Urmează una dintre cele mai dificile porțiuni ale drumului: cea cuprinsă între Lacul Bâlea și cabana Bâlea Cascadă, de 13 kilometri.

De obicei, de la 1 noiembrie până la 30 iunie, sectorul cuprins între Piscu Negru (județul Argeș) și cabana Bâlea Cascadă (județul Sibiu) este închis circulației rutiere. În acea perioadă, la Lacul Bâlea se poate ajunge doar cu telecabina, de la cabana Bâlea Cascadă.

3. O altă șosea montană foarte spectaculoasă este cea care face legătura între Câmpulung (județul Argeș) și Râșnov (județul Brașov). Drumul de 70 de kilometri, care face parte din DN 73, combină crestele zimțate ale Bucegilor, satele răsfirate pe pante abrupte și pădurile dese cu multe obiective culturale precum castelul Bran, Mausoleul de la Mateiaș sau cetatea Râșnov. Serpentinele încolăcite, căpițele de fân proptite în araci, țarcurile de oi, casele tradiționale vopsite în verde și maro sunt câteva dintre punctele forte ale acestui drum care desparte Munții Piatra Craiului de grupa Munților Bucegi. Dacă tot sunteți în zonă, sfatul nostru este să nu ratați să cumpărați o roată de cașcaval sau niște brânză de burduf în scoarță de brad – câteva din specialitățile țăranilor din zonă.
De_la_Campulung_la_Rasnov

4. Drumul Național 12 C, între Gheorgheni (județul Harghita) și Bicaz (județul Neamț), vă va purta prin Munții Giurgeu, Hășmaș și Tarcău. Porțiunea cea mai spectaculoasă a traseului de 58 de kilometri este cunoscută drept Cheile Bicazului: pe serpentine, mașina se va strecura de-a lungul a opt kilometri printre pereții calcaroși înalți care se apleacă deasupra șoselei. Lacul Roșu, cu apa sa ruginie și cioturile de copaci ieșind la suprafață din mijlocul apei, se află tot pe această rută, la o altitudine de 980 de metri.
De_la_Gheorgheni_la_Bicaz

5. Tronsonul de 41 de kilometri al DN 67 D de pe Valea Cernei, dintre localitățile Godeanu (județul Mehedinți) și Băilea Herculane (județul Caraș Severin) străbate Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
De_la_Godeanu_la_Baile_Herculane

6. O altă șosea montană remarcabilă din România este porțiunea din Drumul Național 17 care unește Bistrița (județul Bistrița Năsăud) și Gura Humorului (județul Suceava). Drumul de 157 kilometri face legătura între Transilvania și Moldova. Aici se află, la altitudinea de 1.227 de metri, Pasul Tihuța, o trecătoare rutieră dificilă care străpunge Munții Bârgău. După stațiunea turistică Piatra Fântânele, veți străbate Obcinele Bucovinei printr-o altă trecătoare – Pasul Mestecăniș, situat la 1.086 metri altitudine.
De_la_Bistrita_la_Gura_Humorului

7. Drumul Național 15 – între Toplița (județul Harghita) și Piatra Neamț (județul Neamț) – trece Munții Giurgeu prin pasul Borsec, continuă de-a lungul râului Bistricioara, urmează apoi, pe serpentine, malul Lacului Bicaz (cunoscut și drept Lacul Izvorul Muntelui), ajunge la barajul Bicaz și parcurge valea Bistriței până în Piatra Neamț. Traseul are 140 de kilometri.
De_la_Toplita_la_Piatra_Neamt

8. Mulți spun că Drumul Național 7 A din Munții Parâng este la fel de frumos precum Transalpina, doar că oferă condiții de drum mult mai slabe din cauza gropilor și a asfaltului distrus în multe zone. Lung de 107 kilometri, el leagă localitatea Brezoi (județul Vâlcea) de Petroșani (județul Hunedoara), și intersectează Transalpina în Obârșia Lotrului. Dacă decideți să îl parcurgeți, în ciuda infrastructurii precare, veți conduce pe malul lacurilor Brădișor și Vidra, printre cheile cu pereți de stâncă și veți trece prin stațiunea Voineasa.

Transalpina

 

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

 

 

pasarimare

E ca şi cum ai trece de la Windows 95 la Windows 7. Sau ca şi cum ai alege să joci cel mai modern joc pe calculator imediat după un „Mario”. Muzeul Grigore Antipa din Bucureşti arată excelent după anii de recondiţionare a exponatelor şi renovare a spaţiilor.

Pe lângă frumuseţea şi strălucirea noilor exponate, muzeul – redeschis sâmbătă, 17 septembrie – are parte de audioghiduri în română, engleză şi franceză pentru unele secţiuni (vitrinele pe care vedeţi inscripţionată o cască), de info-ecrane care prezintă vizitatorului caracteristicile fiecărui exponat în parte şi de proiectoare care dinamizează atmosfera.

ÎNAINTE (click pe imagini pentru a mări)
antipainaintemare
Muzeul nu ducea lipsă de exponate (erau chiar mai multe decât acum), dar spaţiile erau destul de neîngrijite şi neatrăgătoare

antipaianinte2mare
Praful şi iluminarea proastă făceau imposibilă redarea exactă a cadrului natural 

ACUM (click pe imagini pentru a mări)

mediumarinmare
Jocul de lumini face ca mediul natural al animalelor să fie reprezentat cât mai realist 

 

 

ataclupimare2
Scena atacului unei haite de lupi asupra unui cerb, pe timp de iarnă

 

 

mistretiepuremare
„Secvenţă” dintr-o pădure de foioase, cu uriaşul mistreţ şi simpaticii iepuri

monitoaremare
Monitoarele sunt foarte simplu de folosit şi conţin foarte multe imagini şi informaţii. Vechiul muzeu nu avea astfel de spaţii.

Fotografii: înainte – Mari Grosu, după – Andreea Dogar

Social Media:

264,751FaniLike
0Abonaţi+1
12AbonaţiAbonare