Cât ține gerul, când se deschid școlile și ce drumuri sunt blocate

FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews
FOTO: Ionuț Fantaziu/GreatNews

Bucureștiul și 36 de județe vor fi de luni sub cod portocaliu de ger, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În afară de Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, care sunt sub cod galben de ger, în celelalte județe va fi cod portocaliu.

Vremea se va menţine geroasă până miercuri, cu temperaturi maxime cuprinse între -17 şi -4 grade Celsius, cu cer înnorat şi ninsori izolate, potrivit meteorologilor.

Temperaturile minime pot atinge -26 de grade în noaptea de luni spre marţi. De miercuri, temperaturile vor mai creşte, dar vremea va fi în continuare rece.

Mâine vom avea vreme geroasă dimineaţa şi noaptea în centrul, sudul şi sud-estul ţării. Maximele se vor menţine sub limita de îngheţ, între -15 şi -4 grade, iar noaptea temperaturile vor fi cuprinse între -23 şi -7 grade Celsius.

Pe timpul zilei va ninge slab pe arii restrânse. În Dobrogea, Muntenia, dar şi sudul Moldovei va ninge şi vor fi intensificări ale vântului.

De miercuri, temperaturile vor mai creşte, dar vremea se va menţine în continuare rece. Maximele vor fi cuprinse între -16 şi -4 grade. Cerul va fi în general înnorat şi va ninge în estul şi sud-estul României. La munte şi în sud-estul ţării va viscoli.

Cea mai joasă temperatură a fost înregistrată astăzi în apropiere de Bușteni, în Parcul Natural Bucegi, -27 de grade Celsius.

Au fost temperaturi de -26 în Parcul Natural Călimani și -25 de grade la stația meteo Ceahlău din județul Neamț, în vârful Moldoveanu din Munții, în județul Argeș.

Astăzi, 9 ianuarie, sunt închise școlile în: Bacău, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Brăila, Vaslui, Dolj, Suceava, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Buzău, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Vrancea, Tulcea și Municipiul București.

Mâine vor rămâne în continuare școlile închise în: Tulcea, Bacău, Olt, Iași, Neamț, Timiș, Galați, Maramureș, Dolj, Suceava, Botoșani, Buzău, Ialomița, llfov, Constanța, Vrancea și Municipiul București.

Universități închise luni și marți: 

  • Institutul Teologic Penticostal din București
  • Universitatea „Ovidius” din Constanța
  • Universitatea Maritimă din Constanța
  • Universitatea Politehnica din București
  • Universitatea Tehnică de Construcții din București
  • Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
  • Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București
  • Universitatea Emanuel din Oradea

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, azi dimineață mai erau închise drumurile:

  • A2 Bucureşti – Constanţa (tronsonul Lehliu-Gară – Constanţa)
  • A4 Ovidiu – Agigea 
  • DN 22C Cernavodă – Murfatlar (restricții pentru mașinile cu tonaj mare)
  • DN 3 Ostrov – Murfatlar – Constanța (restricții pentru mașinile cu tonaj mare)
  • DN 3C
  • DN 22D Horia – Atmagea – intersecţie cu DN22A