Cât de mult au crescut chiriile în marile orașe. Începe o perioadă de foc

FOTO: Ionuț Fantaziu
FOTO: Ionuț Fantaziu

Spre sfârșitul lunii august și în septembrie, piața închirierilor de apartamente este în fierbere în orașele universitare din România. Potrivit unui studiu imobiliare.ro, în această perioadă, cererea este cu 15 – 20% mai ridicată decât în restul anului.

Aceeași analiză arată că din 2015, chiriile în marile orașe au revenit vizibil pe un trend ascendent și au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2012 până acum.

„Ca și în materie de vânzări de apartamente, Bucureștiul se afla în strânsă concurență cu Cluj-Napoca la capitolul cele mai mari prețuri, capitala Transilvaniei reușind să surclaseze cel mai mare oraș al țării în cazul a două dintre cele trei categorii de apartamente analizate”, se arată în analiza portalului Imobiliare.ro.

București. Chiria medie pentru o garsonieră a ajuns la circa 228 de euro pe lună în 2017, față de 218 euro pe lună în 2016 și, respectiv, 222 euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretențiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe lună, față de 298 de euro pe lună anul trecut și 303 euro pe lună în 2012. Pentru apartamentele cu trei camere, prețul se situează acum la 404 euro pe lună, mai mult decât suma de 378 de euro pe lună valabilă anul trecut, dar mai puțin decât cei aproape 421 de euro pe lună solicitați în 2012.

Cluj. Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 220 de euro pe lună în 2017, față de 204 euro pe lună în 2016 și 203 euro pe lună în 2012. Un apartament cu două camere, pe de altă parte, are un preț mediu cerut de 360 de euro pe lună, în creștere de la 311 euro pe lună anul trecut și de la 298 de euro lunar în urmă cu cinci ani. Nu în ultimul rând, locuințele cu trei camere au ajuns anul acesta la 445 de euro pe lună, de la 409 euro pe lună în 2016 și circa 390 de euro pe lună în 2012.

Brașov. Costul pentru o unitate locativă monocamerală a scăzut ușor față de anul precedent, respectiv de la 187 la 183 de euro pe lună, însă este mai mare decât valoarea consemnată în 2012, adică 172 de euro pe lună. Pe de altă parte însă, suma necesară pentru închirierea unui apartament cu doua camere se situează în prezent la 277 de euro pe lună, față de 243 de euro pe lună în 2016 și 241 de euro pe lună în 2012. Locuințele cu trei camere au acum un preț mediu cerut de 320 de euro pe lună, în creștere de la 299 de euro pe lună anul trecut și 309 euro pe lună în 2012.

Iași. Închirierea unei garsoniere ajunge acum, în medie, la 191 de euro pe lună, față de 185 de euro pe lună anul trecut și, respectiv, 186 de euro pe lună în 2012. În ceea ce privește apartamentele cu două camere, așteptările proprietarilor se situează în prezent la 269 de euro pe lună, față de valoarea de 253 de euro pe lună valabila atât în 2016, cât și în 2012. Cei care vor să închirieze o unitate locativă cu trei camere trebuie să dispună acum de 319 euro pe lună, la fel ca în 2012, dar mai mult decât cei 273 de euro pe lună necesari anul trecut.

Timișoara. Bugetul mediu pentru închirierea unei garsoniere a ajuns în 2017 la 171 de euro pe lună, în creștere de la 165 de euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 150 de euro pe luna în 2012. Clienții interesați de un apartament cu doua camere trebuie să plătească, în medie, 278 de euro pe luna, fața de 261 de euro pe lună în 2016 și 197 de euro pe lună în 2012. Așteptările proprietarilor de locuințe cu trei camere au ajuns însă la 327 de euro pe lună, de la 311 euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 241 de euro pe luna în urma cu cinci ani.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.