„Căsnicia mea a fost o închisoare. Nu îmi doream decât să mor”

violență domestică
Foto: Gala Demnității

Peste 100 de victime ale violenței domestice și persoane cu dizabilități, beneficiare ale proiectului „Alege Demnitatea”, membri ai societății civile și persoane publice au participat, vineri, 9 octombrie, la prima ediție a Galei Demnității, eveniment care celebrează închiderea cu succes a proiectului de sprijin și, totodată, alegerea unei vieți demne, fără compromisuri, se arată într-un comunicat de presă remis GreatNews.

Violența domestică se menține în continuare la cote alarmante: o româncă din 5 este supusă agresiunii domestice.

Pentru R. Savu, din județul Ilfov, care a trăit timp de 10 ani în teroare, cu un soț alcoolic și violent, care a despărțit-o de propriul copil și care o umilea zi de zi în fața rudelor, proiectul „Alege Demnitatea” a fost soluția salvatoare.

„Căsnicia mea a fost o închisoare. Nu îmi doream decât să mor și să ies din calvarul acesta. Nu am găsit sprijin nicăieri, la nimeni. Dacă nu era fundația, eu nu știu dacă mai trăiam”, a povestit R. Savu la Gala Demnității. În prezent, femeia și-a recăpătat încrederea în sine, muncește și își trăiește viața fără să îi fie teamă că oricând i s-ar putea întâmpla ceva rău.

Alte 14 persoane, aflate în situații similare, care au trecut prin experiențe traumatizante sau au fost victime ale violenței domestice, au răspuns invitației Fundației Prețuiește Viața și Fundației Estuar și au ales sa împărtășească în cadrul Galei experiențele lor și lecția de viață învățată. Fiecare poveste, unică și emoționantă, a fost premiată cu un trofeu al demnității, în semn de respect, sprijin și apreciere pentru puterea lor de a trece peste obstacole.

„Scopul nostru a fost să le arătăm acestor oameni că nu sunt singuri, să îi sprijinim să aleagă viața demnă pe care o merită și drumul spre mai bine, să își recapete încrederea și respectul de sine, iar acum, când au reușit să devină stăpâni pe propria viață, sărbătorim demnitatea împreună cu ei. Poveștile de succes prezentate în cadrul Galei cu acordul lor reprezintă doar o mica parte dintre realizările proiectului care a fost un pilot desfășurat în 4 județe ale țării, ceea ce ne face să fim mândri și ne dă putere să mergem mai departe, sprijinind persoane care trec prin momente dificile în viață, cu dorința de a extinde pe plan național munca noastră”, a explicat Andreea Marin, președintele Fundației Prețuiește Viața și ambasadoarea proiectului „Alege Demnitatea”.

„Lanțul abuzurilor este greu de rupt”

Oameni cu dizabilități sau victime ale violenței în familie ce nu aveau solutie pentru impasul din viața lor au beneficiat de cursuri de calificare în diverse meserii, reușind să devină independenți financiar. Peste 900 de persoane care au trecut prin momente dificile au beneficiat de consiliere și îndrumare din partea celor mai buni profesioniști juriști, psihologi, psihiatri, asistenți sociali sau consilieri vocaționali. Târgurile de locuri de muncă organizate de proiect i-au ajutat pe beneficiari să ia legătura cu angajatorii.

„Este extrem de greu să rupi un lanț al abuzurilor. Oamenii se tem să vorbească, să întrebe, să povestească prin ce trec. Noi am știut să înțelegem și ceea ce ei nu ne spun prin cuvinte și să găsim soluții pentru problema fiecăruia, chiar și pentru cei care nici măcar nu conștientizau cat de mult au nevoie să fie ajutați”, a povestit Amedeea Enache, directorul executiv al Fundației Estuar, partener al Fundației Prețuieste Viața în proiect.

Conform studiului Cercetarea națională privind violența în familie și la locul de muncă realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, una din 5 femei din România este agresată: 17,8% au declarat că au fost supuse, de-a lungul vieții, unui tip sau altuia de violență în familie.

Dintre victimele violenței domestice, aproape toate (93%) au fost pălmuite și/sau lovite cu piciorul, iar jumătate dintre acestea au fost trântite de perete sau podea. 16% dintre acestea au fost chiar lovite cu un cuțit sau cu alt obiect.

Peste 800 de femei ucise

În ultimii ani, s-au înregistrat peste 65.000 de cazuri de violență domestică, mai mult de 800 de femei decedând în urma abuzurilor la care au fost supuse.

În ceea ce privește situația persoanelor cu dizabilități, lucrurile sunt și mai grave. La 30 iunie 2014, numărul total de persoane cu dizabilități din țara noastră se ridica la 714.891 de persoane, cu 200.000 mai multe față de 2006.

Scopul proiectului Alege Demnitatea este să ajute aceste persoane vulnerabile să aibă o viață mai bună, facilitându-le integrarea pe piața muncii și acționând la nivel decizional, pentru ca principalii actori sociali, angajatorii sau autoritățile locale, să sporească flexibilitatea pieței muncii.

Proiectul “Servicii integrate de sprijin pentru victimele violenței în familie și persoanelor cu dizabilități” propune un plan de activități complexe adresate dezvoltarii capitalului uman (activități de formare), vizează facilitarea participării pe piața muncii a persoanelor vulnerabile și adresează o serie de măsuri celorlalți actori din cadrul comunităților (angajatori, autorități locale), pentru a spori flexibilitatea pieței muncii și a promova incluziunea socială.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea și facilitarea accesului la Servicii Sociale Integrate, psiho-medico-sociale prin consiliere psihologică, psihiatrică, juridică, pentru 450 de persoane victime ale violenței în familie, și 200 persoane cu dizabilități, prin creșterea participării acestora la viața economică și socială, promovarea unui mediu de viață sănătos și sensibilizarea și conștientizarea societății civile, liderilor de opinie și reprezentanților administrației publice centrale și locale asupra fenomenului violenței în familie.

violenta-domestica-a
Foto: Gala Demnității

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni!”.

Fundația „Prețuiește Viața” este o organizație non-guvernamentală, înființată la începutul anului 2008, ce s-a născut ca un concept care are forța de a aduna oamenii pentru a construi împreună, are puterea de a atrage atenția maselor în scopul educației și al solidarizării pentru idei benefice pentru evoluția lumii în care trăim.

Fundația Estuar fost înființată în anul 1993, pentru a oferi opțiuni și alternative sociale adulților cu probleme de sănătate mintală și pentru a facilita reintegrarea lor în comunitatea românească. La nivel național, Fundația Estuar oferă de 22 de ani servicii de consiliere și informare, servicii de recuperare, reabilitare și reintegrare socială, terapie ocupațională, consiliere la domiciliu în București, Giurgiu, Ploiești, Cluj.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 este instituţia publică, aflată în subordinea Consiliului Local Sector 6, înfiinţată la data de 01.03.2005 prin comasarea serviciului public pentru protecţia copilului şi a serviciului public de asistenţă socială ce funcţionau la nivelul sectorului 6 al municipiului Bucureşti, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1434/2004.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 realizează la nivelul sectorului 6 măsurile de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.

Asociația Telefonul Copilului gestionează și furnizează serviciul unic european de asistență “Telefonul copilului” 116 111, implementat începând cu 1 octombrie 2008 și în România. Asociația Telefonul Copilului desfășoară următoarele activități: a) informare și consiliere cu privire la drepturile familiei și copilului; b) direcționarea către instituțiile în măsură să acorde asistentă necesară fiecărui caz, precum și urmărirea modului de soluționare a fiecărui caz, c) colaborarea pe bază de parteneriate cu instituții publice și private în domeniu; d) sesizarea autorităților și a opiniei publice privind încălcarea drepturilor copilului; e) propuneri de modificare a legislației în domeniu în scopul îmbunătățirii statutului copilului în societate. Serviciul a fost înființat în anul 2001 sub titulatura Linia Verde pentru Protecția Copilului și a fost promovat prin campaniile „Casa de Copii nu e acasă” și „Drepturile copilului sunt lege”.

Recomandările editorilor GreatNews:

Portret de familie. Când tatăl stă în capul mesei, iar copilul sub ea
Sunetul sec al pumnilor, într-o Românie surdă. Un drum frânt spre libertate
În pat cu dușmanul. Fuga dintr-o închisoare fără gratii, după 24 de ani
Iadul de acasă

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.