Care sunt cele mai bogate și cele mai sărace județe

Afacerile din domeniul IT au avut o contribuție foarte importantă în creșterea economică a mai multor județe. Potrivit Digi24, în urmă cu 8 ani, companiile din București rulau cei mai mulți bani. 60 de lei din 100 care intrau în afacerile din România mergeau în București.

Lucrurile s-au schimbat, iar în Capitală mai ajung doar 30 de lei. Cu toate acestea, Bucureștiul este în fruntea clasamentului național. Firmele din Capitală au avut anul trecut încasări de aproape 460 de miliarde de lei.

Pe următoarele locuri, cu cifre de afaceri de 10 ori mai mici sunt Ilfov, Timiș, Cluj și Argeș, unde cel mai important rol l-a avut industria auto.

Aceeași analiză realizată de jurnaliștii de la Digi24 arată că afacerile din aceste județe au crescut simțitor. De exemplu, afacerile companiilor din județul Timiș au crescut după criză cu 109%, iar rata șomajului este 1,2%, una dintre cele mai scăzute din țară.

Despre Cluj se spune că este capitala IT a României. În acest domeniul lucrează 15.000 de tineri. După 2008, afacerile companiilor din Cluj au crescut cu 77%.

La polul opus, cele mai sărace județe sunt Mehedinți, Giurgiu, Covasna, Vaslui și Caraș-Severin.

Anul trecut, afacerile tuturor companiilor din România s-au ridicat la 1.222 de miliarde de lei, cu 12 la sută mai mult decât în 2008.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.