Capsula de supraviețuire, „casa” în care reziști în caz de cutremur, furtună sau tsunami

capsula de supraviețuire
Capsula de supraviețuire. Foto: survival-capsule.com

Doi ingineri au creat și au pus în vânzare capsula de supraviețuire, un sistem de protecție personal care a fost conceput pentru a-i ajuta pe oameni să supraviețuiască în caz de tsunami-uri, tornade, uragane, cutremure sau furtuni.

Inginerii au creat 5 modele de capsule de supraviețuire, cu un număr diferit de locuri: 2 adulți, 4, 6, 8 sau 10. Capsulele mici sunt gândite pentru familii, iar cele mari pentru clădiri municipale, sedii de firme, spitale, aeroporturi sau școli.

Capsula de supraviețuire a fost testată pentru a rezista în condiții extreme, are spații de depozitare a rezervelor de mâncare și de apă, emite semnal pentru localizare, are GPS și butelii de oxigen (câte una pentru fiecare ocupant). Capsula de supraviețuire este realizată din materiale rezistente, însă nu are o greutate mare (este construită în mare parte din aluminiu) și beneficiază de protecție termică.

De asemenea, interiorul este luminat și ventilat. Capsula are și o fereastră de tip hublou, iar ușa sa se deschide atât din interior, cât și din exterior. Opțional, capsula de supraviețuire poate fi dotată cu sistem audio ambiental.

Capsula de supraviețuire este un adăpost cald și sigur în perioadele inițiale de după dezastru, care îi ajută pe oameni să supraviețuiască până când echipajele de salvare ajung la ei. În caz de tsunami sau de inundații, capsula va rămâne la suprafață dacă apa este prea adâncă.

Cei doi ingineri care au conceput-o – Julian Sharpe și Scott Hill – spun că această sferă poate rezista impactului inițial provocat de un dezastru, precum și penetrării de către un obiect ascuțit, expunerii la căldură sau căderii rapide.

Diametrul capsulei de supraviețuire variază între 1,37 metri (pentru două persoane) și 2,44 metri (pentru 10 persoane). În funcție de numărul de persoane din interior, locurile sunt dispuse unul lângă altul, în cruce sau în cerc.

O capsulă de supraviețuire costă în 13.000 și 20.000 de dolari.

Ideea unui sistem de protecție personalizat în caz de tsunami i-a venit pentru prima dată lui Julian Sharpe, pe când petrecea un weekend alături de familia sa pe plaja Cannon, din Oregon, SUA. Amintirea tsunamiului din 2004, care a luat viețile a 225.000 de oameni, era încă proaspătă în mintea lui.

Când s-a întors la birou, Julian i-a împărtășit ideea colegului său Scott Hill, care a fost impresionat de concept. Cei doi prieteni au dezvoltat împreună un design funcțional complet și au realizat o analiză structurală.

Ulterior, Julian și Scott au decis să concureze la o competiție de inovație tehnologică organizată de NASA (2011 NASA Tech Brief Innovation Contest). Capsula de supraviețuire a fost votată al 9-lea cel mai bun proiect din aproximativ 350 de proiecte. Apoi, cei doi au înființat compania Survival Capsule LLC.

capsula de supraviețuire
Capsula de supraviețuire în interior. Foto: survival-capsule.com

Președintele companiei, Julian Sharpe, și-a obținut diploma în inginerie și design aeronautic la Universitatea de Tehnologie din Loughborough, Marea Britanie, și are 27 de ani de experiență în industria spațială și aeronautică. Scott Hill, vicepreședintele companiei, a obținut o diplomă în inginerie mecanică de la Washington State University, iar apoi a lucrat în industria aerospațială (la compania Boeing).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

3 case superbe, construite diferit. Una de cărămida, a doua pe structură metalică, ultima de lemn
TOP 7. Cele mai trăsnite invenții din lume
18 idei superbe pentru decorarea pereților din casă

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.