A fost anunțat orașul din România care va fi Capitală Europeană a Culturii în 2021

Timișoara este orașul din România care va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. 

Alegerea pare oarecum surprinzătoare, dat fiind faptul că în ultimele zile s-a discutat despre Cluj-Napoca și București ca fiind orașele favorite la câștigarea titlului.

Totuși, alegerea experților europeni a fost Timișoara, care a candidat cu sloganul „Luminează orașul prin tine!”.

Numele orașului câștigător a fost anunțat într-o conferinţă de presă organizată începând cu ora 17:15 la sediul Bibliotecii Naționale a României din București. La eveniment au fost prezenți ministrul Culturii, Corina Șuteu, președintele juriului de experţi, Steve Green, şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.

„Uneori, marile schimbări încep la colț de stradă. În 1884, Timișoara a fost primul oraș din Europa continentală cu iluminare stradală electrică. În 1989, scânteile Revoluției împotriva regimului Ceaușescu s-au aprins pe străzile Timișoarei. În 2021 dorim să fim Capitala Europeană a Culturii pentru a putea împărtăși aspirațiile noastre cu restul Europei.

Ne propunem să punem în mișcare energia civică. Pornind de la puternica metaforă a luminii, dorim să „exportăm” valorile în care credem în alte orașe din Europa, pentru a stimula o atitudine deschisă, vizionară în rândul cetățenilor. Sloganul campaniei este esența mesajului nostru: Luminează orașul prin tine!”, fragment din programul cu care a candidat orașul Timișoara.

AICI este site-ul dedicat orașului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

timișoara capitală europeană a culturii
Programul cu care a candidat Timișoara

Ultima etapă a competiției Capitală Europeană a Culturii 2021 în România s-a derulat în perioada 15-16 septembrie 2016, prin audierea celor 4 orașe care au trecut de faza de preselecție în cursa pentru obținerea titlului: Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Timișoara.

Reprezentanți ai celor 4 orașe rămase în cursă au susținut prezentările în faţa juriului de experţi independenţi. Din cei 12 experți, 10 sunt delegați de Uniunea Europeană, iar 2 de Ministerul Culturii.

Fiecare oraș candidat a avut câte un slogan:

Baia Mare: „Cultura Ospitalității”
București: „Orașul in-vizibil”
Cluj-Napoca: „Servus 2021”
Timișoara: „Luminează orașul prin tine”

Juriul a evaluat oraşele candidate pe baza candidaturilor revizuite şi a audierilor în raport cu obiectivele şi criteriile stabilite în Decizia nr. 445/2014/UE de instituire a unei acţiuni a Uniunii în favoarea evenimentului „Capitale europene ale culturii” pentru anii 2020-2033.

Clujenii au așteptat în stradă să afle vestea

Aproximativ 200 de clujeni au ieșit în stradă pentru a aștepta vestea începând cu ora 16:00. Clujenii s-au întâlnit în Piața Unirii din Cluj-Napoca, însă nu orașul lor a fost cel selectat.

Iată mesajul postat pe Facebook:

„Vino vineri 16 septembrie la ora 16:00 în Piața Unirii pentru a aștepta împreună timp de o oră decizia juriului privind decernarea titlului de Capitală Culturală Europeană!

Vino să fim împreună, în centrul orașului care ne aparține, români, maghiari, germani, evrei, romi,
ortodocși, catolici, protestanți, bogați, săraci – toți cetățenii Clujului!

Dacă câștigăm, câștigăm împreună.
Dacă pierdem, pierdem împreună.
E un moment unic de a spune: suntem împreună”.

14 orașe au vrut titlul de Capitală Europeană a Culturii

Inițial, în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii au fost 14 orașe din România: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara și Târgu Mureş.

Ele au fost evaluate de către un juriu de experţi independenţi (zece experţi europeni şi doi experţi naţionali), pe baza dosarelor de candidatură şi a audierilor. După evaluare, juriul a ales 4 orașe finaliste la sfârșitul anului trecut.

În 2021, trei orașe vor deține titlul de Capitală Europeană a Culturii: Timișoara, un oraș din Grecia (Eleusis, Kalamata sau Rodos) și un oraș dintr-o țară candidată sau potențial candidată pentru aderarea la UE (Novi Sad din Serbia sau Herceg Novi din Muntenegru).

Programul „Capitală Europeană a Culturii” s-a numit inițial „Orașul European al Culturii” și a fost conceput în anul 1983 de Melina Mercouri, ministrul Culturii din Grecia. Mercouri considera că, în Europa, cultura nu primea aceeași atenție precum politica și economia, așa că a gândit un program menit să promoveze cultura europeană.

Programul a fost lansat doi ani mai târziu, iar primul oraș care a deținut titlul a fost Atena, capitala Greciei (în 1985).

Până în prezent (anul 2016), 54 de orașe europene au deținut titlul. Printre acestea se numără și un oraș din România: Sibiu, care a fost Capitală Europeană a Culturii în anul 2007.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Primul ”oraș inteligent” din România a fost anunțat în mod oficial

Primul oraș din România cu autobuze electrice

Un oraș din România, promovat pentru farmecul său de o publicație străină cu milioane de cititori