Regretele și complimentele unei campioane care a ales România

Într-un interviu amplu acordat publicației norvegiene ”VG Sporten”, campioana mondială și olimpică, Camilla Herrem (28 de ani) a vorbit despre viața în România, la campioana HCM Baia Mare.

Una dintre cele mai talentate handbaliste ale lumii evoluează în România, la campioana HCM Baia Mare, însă nu s-a adaptat prea bine în Maramureș și la finalul sezonului va părăsi clubul.

”Nu știu ce voi face, dar cred că un an va fi de ajuns pentru mine în România. Decizia nu are legătură cu fetele din echipă, cu care mă înțeleg foarte bune. Sunt, însă, unele lucruri de care îmi e dor”, a declarat Camilla Herrem pentru jurnaliștii norvegieni.

Aflată la prima experiență în afara țării sale, jucătoarea de top susține că se simte ”în afara zonei de confort în România”, unde a resimțit unele șocuri culturale, însă are doar cuvinte de laudă despre orașul Baia Mare și despre colegele sale.

”Nu regret că am venit în România. E o provocare pentru mine. E ceea ce mi-am dorit, dar sunt foarte multe diferențe față de Norvegia, mai ales în pregătirea jocurilor. Meciurile sunt mult fizice aici”

Herrem trăiește alături de soțul ei, Steffen, și de câinele Lykke (Fericire) în Baia Mare, oraș pe care îl găsește ”curat și comod”,

Jucătoarea norvegiană, una dintre cele mai bune extreme stânga ale lumii, are un palmares excepțional – două titluri continentale și câte o medalie de aur la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice -, dar susține că la HCM Baia Mare a făcut cele mai grele antrenamente din carieră.

Camilla Herrem: ”Publicul din România este foarte încins, atmosfera la meci e grozavă”

Camilla Herrem a spus că atmosfera din sala maramureșeană este incredibilă. ”Publicul are un impact violent asupra jocului aici. Sala are 2.500 de locuri, însă la meciuri sunt mult mai mulți fani”, a povestit cea mai bună extremă stânga de la Campionatele Mondiale din 2009.

HCM Baia Mare joacă în această seară, de 31 octombrie 2014, de la ora 19.00*, împotriva puternicei formații norvegiene Larvik. Herrem susține că antrenorul echipei băimărene, Costică Buceschi, nu i-a cerut nicio informație despre adversare, cu toate că ea a jucat, până la finalul sezonului trecut, an de an (2006-2014, la gruparea Byansen) împotriva câștigătoarei Ligii Campionilor din 2011.

Camilla Herrem a marcat 328 de goluri pentru redutabila națională a Norvegiei (dagbladet.no)
Camilla Herrem a marcat 328 de goluri pentru redutabila națională a Norvegiei (dagbladet.no)

”Jucătoarele m-au întrebat, dar nu și antrenorii. Pentru mine ar fi fost normal acest lucru, însă se pare că în România nu se obișnuiește”, a precizat Camilla Herrem.

HCM Baia Mare are două puncte în Grupa D a Ligii Campionilor, după victoria de pe teren propriu, scor 30-25 cu SPR Lublin (Polonia), și eșecul dureros din Franța, 24-34 cu Metz. Larvik e lider, cu maximum de puncte.

*HCM a pierdut meciul cu Larvik, scor 23-24 (13-12), după un meci jucat pe muchie de cuțit.