Calea Victoriei, printre cele mai scumpe străzi dedicate cumpărăturilor din lume

Calea Victoriei. Foto: Gabriel / Flickr
Calea Victoriei. Foto: Gabriel / Flickr

Calea Victoriei, una dintre cele mai aglomerate străzi din București, a urcat între cele mai scumpe 50 de străzi din lume în ceea ce privește nivelul chiriilor cerute pentru spațiile comerciale.

Calea Victoriei a urcat patru locuri în acest an în topul ”Main Streets Across The World”, realizat de Cushman & Wakefield. Clasamentul ia în calcul 451 de străzi comerciale importante din 68 de țări din toată lumea și le ordonează după prețurile cerute la închirierea magazinelor.

Calea Victoriei este pe locul 49 în topul din acest an, față de locul 53 în 2016. Chiria cerută pentru un spațiu comercial pe acest bulevard din Capitala României este de 564 de euro pe metru pătrat pe an.

Cea mai scumpă stradă de retail din lume este Upper 5th Avenue, din New York. Aici, chiria anuală este de 28,200 de euro pe metru pătrat. Pe locul doi în topul Cushman & Wakefield este Causeway Bay, din Hong Kong, cu o chirie de peste 25.600 de euro pe metru pătrat pe o perioadă de un an, în timp ce pe locul trei se află New Bond Stret, din Londra, cu 16.200 de euro / m2 / an.

În top 5 mai sunt două străzi de cumpărături din Europa: Via Montenapoleone din Milano (13.500 euro per m2 per an) și Champs Elysees în Paris (13.200 de euro).

În Europa de Est, Calea Victoriei este printre cele mai scumpe străzi de retail, după Stoleshnikov, din Moscova, Na Prikope, din Praga, Vaci Utca, din Budapesta, Nowy Swiat, în Varșovia, Kneza Mihaila, din Belgrad, Ilica – Zagreb și Copva, în Ljubljana.

”Încurajat de o prestație puternică a economiei, sectorul de retail din România profită în continuare de o mare activitate. Magazinele de modă și vestimentație au fost foarte active, deși eforturile lor s-au concentrat în special în centrele comerciale, și nu în străzile cu caracter comercial”, se menționează în raportul Cushman & Wakefield, pe care îl puteți citi aici.