Bucureștiul va avea ”cel mai avansat spital din Estul Europei”

Spital (Wikimedia Commons)
Spital (Wikimedia Commons)

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, a anunțat construirea unui nou spital municipal, de ultimă generație, în Nordul Bucureștiului.

“Sectorul 1, de fapt întregul Bucureşti, are nevoie urgentă de un spital nou, dotat la standarde europene şi în care să lucreze medici bine pregătiţi. Iată de ce administraţia pe care o conduc va finanţa construirea celui mai performat spital din estul Europei. Mă bucur că am găsit un partener în Ministerul Sănătăţii şi că, împreună, putem realiza acest proiect atât de necesar oraşului şi comunităţii locale”, a precizat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Noul spital municipal, care va fi destinat tuturor bucureștenilor, va fi situat pe strada București-Târgoviște, la numărul 10, iar finanțarea construcției va fi asigurată de Primăria Sectorului 1.

Noul spital va investiga, diagnostica și trata pacienții, care se vor recupera în cele mai bune condiții.

“Am identificat un teren de 4,4 hectare pe care-l avem în administrare în zona de nord a Bucureştiului şi care se pretează unei investiţii de asemenea anvergură. E o zonă verde, cu deschidere mare la strada, foarte uşor accesibilă. În perioada următoare voi declanşa, împreună cu Primăria Capitalei, toate procedurile pentru a putea să intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Voi demara un concurs internaţional de arhitectură şi voi chema la licitaţii constructori cu experienţă în ridicarea spitalelor. Voi face totul pentru ca spitalul să fie gata în acest mandat”, a adăugat Dan Tudorache.

Primarul a menționat că spitalul va fi și centru universitar pentru studenții de la Medicină, dar și pentru medicii rezidenți, care vor putea fi cazați, la prețuri modice, într-un ansamblu de locuințe, care va fi și el construit în zonă.

Guvernul anunță un proiect de modernizare a spitalelor. Care vor fi primele