Berzele alungate prin ordin de ministru au scos pui

Familia de berze s-a mărit Foto: Captură Digi 24

În urmă cu câteva luni, o familie de berze a devenit motivul de scandal într-o comună argeșeană, iar cuibul acesteia a fost distrus printr-un ordin al ministerului Mediului.

În ciuda localnicului care a cerut ca familia de berze să fie alungate din locul în care au stat în ultimii ani, ceilalți săteni se bucură să vadă că înaripatele au scos pui, patru la număr.

Cele două berze care au devenit recent părinți au trecut prin clipe grele în luna februarie, atunci când un localnic nemulțumit a cerut să fie mutat cuibul din curtea sa, pe motiv că fac multă murdărie. Berzele nu au fost impresionate de toate demersurile pentru a le fi mutat cuibul la peste o jumătate de kilometru față de cel vechi și și-au construit un alt cuib la doar 50 de metri de cel vechi, unde barza a depus ouă și le-a clocit.

„Pe la sfârşitul lunii iulie, puişorii vor fi deja tineri, juvenili. Ar trebui să părăsească cuiburile spre finalul lunii iulie, urmând ca spre finalul lunii august, perioada premigraţiei, să se hrănescă îndeajuns”, a spun Mirela Ridiche – ornitolog la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Craiova pentru Digi 24.

Păsările continuă să fie foarte iubite de către localnici, iar aceștia urmăresc cu mult interes activitățile zilnice ale acestora.

Recomandările editorilor GreatNews:

Povestea preotului care a făcut patru case pentru săraci
Lecție de distracție și turism. Capitala muzicii electronice, un oraș pe jumătate cât Pașcaniul
Cazul Cotabiță ar putea schimba regulile în sălile de sport

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.