Autoarea seriei „Harry Potter” revine cu 12 povești noi

Harry Potter
Scriitoarea seriei „Harry Potter” revine cu 12 povești Foto: Afiș film

J.K. Rowling, devenită celebră pentru cărțile „Harry Potter”, a anunțat că va lansa în preajma Crăciunului douăsprezece povești noi care readuc în prim-plan câteva personaje din cunoscuta serie.

Începând de pe 12 decembrie și până pe 24 decembrie, scriitoarea va publica în fiecare zi câte o povestire care dezvoltă viața unuia dintre personajele cele mai cunoscute din „Harry Potter”. J.K Rowling a făcut acest anunț pe site-ul său, www.pottermorecom.

Într-una dintre poveştile de Crăciun vor fi dezvăluite noi informaţii despre inamicul lui Harry Potter, Draco Malfoy, precum şi reţete pentru poţiuni, a mai dezvăluit scriitoarea. În plus, fanii lui Harry Potter vor putea câştiga premii, prin rezolvarea unor „ghicitori care rimează”.

Recent, scriitoarea britanică a mai publicat pe site-ul său o biografie a personajului Dolores Umbridge, o profesoară care adoră culoarea roz, are un zâmbet cald şi predă la Şcoala de apărare împotriva artelor întunecate, pentru care a mărturisit că are un model în viaţa reală, o femeie pe care a cunoscut-o.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.