Atac terorist pe o plajă din Tunisia, cu 27 de morți

Atac terorist pe plaja unui hotel din Tunisia sursa foto: captura video

Un bărbat înarmat a deschis focul pe plaja unui hotel din stațiunea tunisiană Sousse, acțiune în urma căreia au murit cel puțin 27 de persoane, inclusiv turiști străini.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne tunisian, Mohamed Ali Aroui, a declarat că alte șase persoane au fost rănite, dar  nu a putut face precizări în legătură cu naționalitatea victimelor, potrivit agerpres.ro.

“Este un atac terorist împotriva hotelului Marhaba din Sousse. Atacatorul a fost ucis”, a precizat oficialul tunisian.

Polițiștii aflați la fața locului cercetează zona din jurul hotelului Imperial Marhaba. Atacatorul, care a folosit o armă Kalașnikov, a fost împușcat în schimbul de focuri cu forțele de poliție, a afirmat o sursă a serviciilor de securitate, potrivit Reuters.

Stațiunea Sousse este situată la circa 140 kilometri sud de capitala Tunis.

Anul trecut, un kamikaze a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa pe o plajă din Sousse, fără să provoace victime.

Acest nou atac survine la peste trei luni de la atacul sângeros împotriva Muzeului Bardo din Tunis, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). Douăzeci și unu de turiști și un polițist tunisian au fost uciși în atacul din 18 martie.

 

Recomandările editorilor GreatNews:

Joburi în Palm Beach, America. Peste 1.500 de euro salariul pentru a lucra într-un loc de vis
Locuri de muncă part-time. Program scurt, salariu atractiv
„Delta” ascunsă a României. Locul unde afacerile nu au gonit păsările și turiștii