Armata caută militari rezerviști voluntari. Se oferă salariu și o sumedenie de beneficii

armata romana
Foto: Laur2ro via Wikimedia Commons

De anul acesta a intrat în vigoare lega Statutului rezerviștilor voluntari. Ministerul Apărării a publicat proiectul pentru recrutarea rezerviștilor voluntari. În 2017 ar urma să fie încadrați 2.800 de ofițeri, maiștri militari/subofițeri și gradați/soldați.

Reprezentanții MApN spun că nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu, iar voluntarii rezerviști urmează să primească pe toată perioada în care vor avea acest statut, 10% din salariul de bază.

Sistemul presupune o pregătire de formare inițială, care poate dura trei sau patru luni. După aceea vor urma stagii de pregătire periodice, care vor dura o săptămână sau două și prin care se urmărește reîmprospătare cunoștințelor.

Se urmărește, în principal, atragerea tinerilor care nu au avut legătură cu armata, dar care sunt trecuți printr-un sistem de formare menit să le ofere cunoștințele necesare pentru a fi apți să utilizeze tehnica militară.

În Statutul rezerviștilor voluntari se precizează că aceștia vor fi declarați în sistemul public de pensii, de asigurări sociale de sănătate și în sistemul asigurărilor de șomaj pe perioada în care participă la instruire și misiuni.

De asemenea, vor beneficia de drepturi salariale prevăzute pentru personalul militar activ, vor avea prime de fidelitate, măsuri de protecție socială, asistență medicală, recuperare după participarea la misiuni, drepturi de echipare și de hrană, pensii și despăgubiri în caz de invalidate sau decontarea deplasărilor în afara garnizoanei de reşedinţă pe timpul chemării de către unităţile militare.

Cine poate fi selectat

Potrivit legii, pot fi recrutați cei care au între 18 și 55 de ani, nu au avut o condamnare penală în urma unei hotărâri judecătorești definitive.

De asemenea, nu trebuie să facă parte dintr-o organizație interzisă de legislația română și să nu aparțină unor culte care contravin normleor de păstrare a ordinii publice sau care încalcă bunele moravuri, potrivit Libertatea.ro.

Cei care au îndeplinit serviciul militar activ nu au parcurg programul de instruire inițială. La finalul perioadei de pregătire se depune jurământul militar.

Legea mai spune că primul contract se încheie pe o perioadă de patru ani, iar următoarele pe o perioadă de maxim trei ani. La finalul contractului, rezerviștii voluntari sunt trecuți în poziția de rezervist, în rezerva de mobilizare.

Ce salarii se câștigă în Armată

Potrivit datelor din 2015, cel mai mare salariu îl are ministrul Apărării Naționale. Acesta câștiga aproape 14.000 de lei. Alți 3 ofițeri din Armata Română au salarii de peste 10.000 de lei: 12.240, 11.926 și 11.238 de lei.

Alți ofițeri foarte bine plătiți ai Armatei Române au salarii cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei, însă există și subofițeri care au salarii mai mari decât ofițerii. Spre exemplu, doi subofițeri au obținut în luna august venituri nete de 8.452 de lei, respectiv 8.411 lei.

Următorii cei mai bine plătiți subofițeri au salarii cuprinse între 7.400 și 7.900 de lei. Cei 3 consilieri ai ministrului câștigă 7.271 de lei, 4.356 de lei și 4.223 de lei.

Dacă cei mai bine plătiți ofițeri din Armata Română au salarii de peste 10.000 de lei, alți ofițeri au salarii mult mai mici. Potrivit datelor aferente lunii august 2015 publicate de Ministerul Apărării Naționale, cel mai prost plătit ofițer câștigă un salariu de 990 de lei. Alți ofițeri au salarii de aproximativ 1.100 de lei.

În ceea ce-i privește pe subofițeri, cele mai mici salarii sunt cele minime pe economie. În afară de cadrele militare, în Armata Română sunt angajați și civili. Cel mai mare salariu al unui angajat civil din Armată este de 4.943 de lei, iar cel mai mic este minimul pe economie.