Aplicația de smartphone care îți face cafeaua perfectă

Bruvelo FOTO: Kickstarter
Bruvelo FOTO: Kickstarter

Cafeaua nu iese întotdeauna la fel. Chiar dacă o faci în fiecare dimineață, se întâmplă de multe ori să nu-ți iasă chiar cea mai bună.

Cineva s-a gândit să facă un dispozitiv care să-ți facă cafeaua perfectă. Aparatul, denumit Bruvelo, inventat de Dustin Sell, se conectează cu un smartphone și cu ajutorul unei aplicații îți calculează exact cât de fierbinte trebuie să fie apa, de cât zahăr ai nevoie sau cât trebuie să învârtă râșnița pentru a avea o cafea perfectă la prima oră a dimineții.

Potrivit Știrile TVR, aplicația de smartphone oferă trei posibilități de alegere a aromei: „delicată”, „echilibrată” și „robustă”. De asemenea, utilizatorul își poate personaliza rețetele.

Deocamdată, aplicația este doar pe smartphone-urile și tablete Apple și urmează în viitorul apropiat să apară și pe gadgeturile cu Android și Windows Phone.

Bruvelo este în prezent pe platforma de proiect Kickstarter, iar dacă se vor strânge bani pentru producerea în masă, primele livrări ar putea fi făcute din vara anului viitor, la un preț de aproximativ 235 de euro bucata.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.