Apicultură în cimitir. Un preot și-a mutat albinele printre cruci

FOTO: Adevarul.ro
FOTO: Adevarul.ro

Peste 30 de stupi au fost puși în cimitirul din satul Râșnița, comuna vasluiană Laza. Potrivit adevarul.ro, localnicii spun că albinele sunt ale preotului paroh Andrei Crețu.

Localnicii spun că preotul satului își pune de mai mulți ani stupii acolo și mai multe persoane care au mers să aprindă lumânări sau să îngrijească mormintele au fost înțepate de albine.

Un caz care se putea sfârși tragic a avut loc pe 5 mai. Un bărbat care suferă de mai multe afecțiuni cronice a fost înțepat de albine în cimitir și a scăpat cu fuga, însă fața i-a fost afectată destul de grav.

Protopopiatul Vaslui i-a recomandat preotului să-și mute stupii din cimitir, însă reprezentații instituției spun că până acum nu au primit nicio reclamație oficială în acest sens de la localnici și s-au sesizat din presă.

„M-am deplasat în comuna Laza, pentru a vedea care este situaţia şi am vorbit cu preotul paroh, care mi-a spus că are aviz de la instituţiile abilitate, iar amplasarea stupilor s-a făcut inclusiv cu acordul consilierilor din cadrul bisericii. Este respectată şi măsura impusă de lege privind distanţa de la locul amplasării stupilor până la cea mai apropiată cale accces.

Nu avem o problemă ca preoţii să aibă stupi, chiar îi îndemnăm să aibă astfel de îndeletniciri. Ordinea dintr-un stup ne ajută şi pe noi să ne punem ordine în viaţă, dar aceste activităţi nu trebuie să se creeze tulburare în comunităţi.

Cu toate că nu există plângeri oficiale cu privire la situaţia de la Laza, noi l-am sfătuit pe preot să îşi mute stupii”, a declarat protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă, pentru Agerpres.ro.

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.