Andrei Popa, un tânăr din Iași, a protestat timp de 12 ore în fața Guvernului, în ciuda gerului care a cuprins Bucureștiul în ultimele zile.
Tânărul a rezistat în Piața Victoriei începând cu ora 20.00 seara, până a doua zi dimineața la ora 8.00 (în noaptea dinspre 10 spre 11 februarie).
„Cred că a început ca un curaj stupid ce s-a transformat mai apoi într-un sentiment, iar mai apoi într-un simbol al rezistenței mele. Da, a fost foarte frig, da a bătut vântul, și da, am fost singur în mare parte”, a povestit Andrei Popa pe Facebook.
„După ce am ajuns în mulțime, am mers țintit în față la grilaje, acolo unde se aflau jandarmii, unde mă duc de obicei să arunc o privire sfidătoare guvernului. Dar seara trecută a fost ceva diferit. M-am uitat la guvern și am spus că în seara asta nu, în seara asta nu am să strig nimic de niciun politician, nimic despre nimic. Eu sunt un om introvertit, și strigatul din mulțime nu este plăcerea mea ascunsă, așa că am adoptat un protest ce mi se potrivește mie, m-am așezat pe asfalt și am tăcut”, a continuat el.
Andrei povestește și despre bunătatea necunoscuților care l-au întâlnit în piață și au vrut să îl ajute: i-au adus ceai, o folie de încălzire, un steag.
„Am rămas doar cu o mână de oameni, care mi-au mai dat vreo 2 ceaiuri înainte să plece și un sandwich. Și așa am rămas eu cu încă un băiat. După vreo 30 de minute vine la mine și îmi spune că el nu mai rezistă și că se retrage. Și de aici am rămas singur”, a continuat Andrei Popa.
La ora 1:15 un taximetrist a oprit mașina foarte aproape de el, s-a dat jos, și i-a oferit ceai și ceva de mâncare: „Mi le-a oferit și mi-a spus că nu știe ce să îmi spună după ce a aflat că stau toată seara acolo. Nici eu nu știam ce să îi spun. Omul chiar nu s-a zgârcit, a adus acolo pentru toată noaptea să am. Am rămas amândoi fără cuvinte și ne-am luat la revedere”.
„Peste 10 minute oprește o altă mașină cu tineri, zâmbind larg, bucurându-se parcă de prezența mea acolo și întrebându-mă dacă nu am nevoie de ceva de mâncare. Le-am mulțumit frumos, surprins de ceea ce se întâmpla si le-am arătat că am primit nu de mult mâncare. În urma lor oprește un biciclist, un francez, care a stat cu mine 10 minute încercând să mă încurajeze și spunându-mi să am grijă de mine să nu pățesc ceva”, continuă relatarea.
La ora 2.30, un alt șofer a oprit și i-a dat o plăcintă și un ceai.
Mai târziu, un domn de la o firmă de pază i-a spus că e în patrulă în acea noapte și că o să mai treacă să vadă cum se simte: „Apare după vreo oră jumătate cu o pâine românească tradițională și cu polistiren de la un aparat pe care l-a cumpărat mai de mult. Mi-l oferă să îl pun sub mine ca să mă ajute cu prietenosul asfalt”.
„Ora 6 a fost cea mai grea, cea mai lungă, cea mai greu de îndurat. Credeam că nu se va sfârși niciodată. Mâinile îmi erau degerate, picioarele erau ca niște bețe de lemn, vântul îmi bătea în față, inima era singura care bătea în mine și îmi ținea de cald”, continuă povestea.
Andrei Popa a plecat din piață la 8:30, când au venit bicicliștii să pedaleze.
„În noaptea asta am trecut de 15 la numărătoarea ceaiurilor primite, am trecut de 50 la numărul persoanelor ce s-au oprit lângă mine să îmi ofere ceva din ce au ei, ceai, mâncare, bucurie, grijă, și am trecut de multe numărul sutelor de mașini ce mă susțineau când mă vedeau”, Andrei Popa
În finalul textului său, Andrei explică și de ce a făcut acest lucru: „Nu pentru politicieni, nu pentru ordonanțe sau minciuni, am protestat pentru mine. Am vrut să îmi dovedesc că mă pot jertfi pentru țara asta și nu voi da înapoi când va fi greu. Și am protestat pentru voi, pentru a vă arăta că asta e România în care trăim și pe care o simțim cu toții, dar nu vrem să o spunem. Trăim în România pe care avem grijă să o hrănim la greu, să o încălzim, să o susținem, să plângem pentru ea, să vedem speranță în ea, speranța unui viitor ce merită trăit din toată inima. Asta e România în care m-am născut”.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.