André Rieu, în al cincilea concert la București

Veste extraordinară pentru fanii lui André Rieu. Volumul mare de cereri de bilete l-a determinat pe artist să susțină un al cincilea concert la București, pe data de 6 iunie 2015.

Anunțul că „regele valsului” va concerta la București i-a făcut foarte fericiți pe fanii artistului, deoarece nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în alte orașe europene pentru a-l asculta.

Biletele pentru concertele din perioada 11-14 iunie s-au epuizat în numai câteva ore de la punerea pe piață, iar André Rieu şi municipalitatea au căutat împreună soluţii pentru a veni în întâmpinarea fanilor. Astfel, un nou concert a fost programat pe 6 iunie 2015, în Piaţa Constituţiei din București, același loc unde vor avea loc și celelalte spectacole.

Artistul olandez a venit personal în România pe 9 decembrie pentru a-și anunța primul concert din țara noastră, impresionat de numărul mare de români pe care i-a întâlnit în ultimii ani la concertele din străinătate și a vrut să le mulțumească pentru efortul pe care l-au depus până acum pentru a-l asculta. Invitat la „Observator”, Andreea Berecleanu i-a dăruit o ie românească și a promis că o va purta la unul dintre concerte.

Fanii lui André Rieu mai au o șansă să achiziționeze ultimele bilete puse în vânzare

De la primul anunț și până la ultimul concert anunțat, publicul a primit cu entuziasm vestea, iar concertele din luna iunie se anunță spectaculoase, așa cum și-a obișnuit fanii.

Biletele pentru concertul de pe 6 iunie 2015 sunt disponibile în reţeaua Eventim şi prin partenerii autorizaţi, informează organizatorii evenimentului. Cel mai ieftin costă 172.80 lei, în timp ce la categoria VIP, biletul costă 864 de lei.

„Dragi români, doresc să vă urez sărbători fericite!”, a transmis André Rieu, care a pregătit un mesaj video de Crăciun special pentru fanii români.

André Rieu este deţinătorul celei mai mari orchestre private din lume și a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume şi DVD-uri în întreaga lume și este recunoscut pentru spectacolele sale grandioase.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.