Anchetă la o școală. O învățătoare e acuzată că-și umilea elevii

Corpul de Control al Ministrului Educației a început o anchetă la o școală din Poliești, după ce o învățătoare a fost acuzată de un părinte că și-a jignit și umilit elevii în timpul orelor.

Potrivit Știrile TVR, învățătoarea Angelia Puie, de la școala „Nicolae Titulescu” din Ploiești, a fost înregistrată.

„Ce faci, fetiţo, acolo? Eşti nezdravănă la cap?! Ţi-ai făcut fişa? Deci, dacă mai vin o dată în clasă şi vă aud alergând… şi urlând, e vai de pielea voastră! Stai puţin, că nu se poate aşa ceva! Ce ai de vorbit, fato?! Măi, frate! Deci, au trecut zece minute din oră până vă fac vouă observaţii!”, a fost surprinsă spunând învățătoare într-o înregistrare.

Mama unei fetițe a spus că înregistrarea este din luna octombrie, anul trecut. Ar fi decis să facă acest lucru după ce copilul a venit plângând la nici trei săptămâni de la începutul anului școlar.

„Te mănâncă limba! Şi pe tine şi pe nesimţita aia! Mă, voi n-aţi înţeles că sunteţi la şcoală?! Că nu mai sunteţi la clasa pregătitoare, la gădiniţă cum ar veni. Voi aveţi probleme cu capul!

Mâna la spate, toată lumea! Deci, dacă vă mai fac observaţii, pe cuvântul meu că vă dau afară din clasă! Nu vă mai suport aici!”, a mai fost înregistrată spunând învățătoarea.

Învățătoarea are o carieră de 39 de ani, iar anul viitor ar fi urmat să iasă la pensie.

Recomandările editorilor GreatNews:

6 zile de reduceri mari la eMAG. Cele mai bune oferte ale verii
Reduceri eMAG MacBook. Cele mai bune oferte
Locuri de muncă pentru șoferi români în străinătate

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.