ANAF vinde la licitație locuințe ieftine, în toate colțurile țării. Apartament cu 2 camere: 10.800 €

bloc de locuințe pentru tineri prima casă prima chirie anaf calculator rate prima casă 2019
Noua lege a asociațiilor de proprietari Foto: wrp.ro

ANAF a scos la vânzare apartamente ieftine în localități din toate colțurile țării: București, Codlea, Bârlad, Darabani, Marghita sau Sângeorz-Băi.

La licitație, prețurile pentru un apartament cu două camere pornesc de la 10.800 de euro (în orașul Darabani, județul Botoșani).

Iată câteva dintre apartamentele scoase la licitație de ANAF:

1. ANAF vinde un apartament situat în Aleea Barajul Cucuteni, nr. 3, bl A14, Et. 2, ap. 11, sector 3,
București, compus din 3 camere, dependințe și două logii. Apartamentul are o suprafață totală de 61,70 mp.

Apartamentul este semidecomandat și este situat la etajul 2 într-un bloc construit în1968 cu 10 etaje, cu 4 apartamente pe nivel.

Apartamentul are ușă metalică, tâmplărie exterioară din P.V.C. cu geam termopan (inclusiv logiile). Apartamentul are zugrăveli lavabile, tapet decorativ în camere, faianță în băi, gresie în bucătărie, hol, băi și logii, parchet laminat în camere, calorifere din oțel.

Finisajele interioare sunt realizate recent și sunt de calitate superioară, se arată în anunțul ANAF.

Prețul de pornire la licitație este 213.120 lei (75 % din valoarea de evaluare), adică 47.000 de euro (plus TVA).

Licitația are loc pe 29 august, la ora 12, în București, sector 2, strada Dimitrie Gerota nr.13, etaj 3, sala de ședințe.

ANAF vinde apartamente ieftine în județul Vaslui

2. O casă cu garaj și teren cu suprafața de 362 de mp din municipiul Bârlad, județul Vaslui, se vinde la licitație cu un preț de pornire de 125.925 de lei (27.500 de euro) plus TVA.

Licitația va avea loc pe 24 august, ora 12, în Bârlad, strada 1 Decembrie nr.23.

3. Un apartament cu 3 camere din Bârlad, județul Vaslui, se vinde la licitație cu un preț de pornire de 97.650 de lei plus TVA.

Licitația va avea loc pe 24 august, ora 12, în Bârlad, strada 1 Decembrie nr.23.

Apartamente vândute de ANAF în județul Botoșani

4. Fiscul vinde 32 de apartamente situate în orașul Darabani, județul Botoșani, pe strada 1 Decembrie nr. 213.

Apartamentele au două sau 3 camere și suprafețe cuprinse între 66 și 98 de metri pătrați. Prețurile fără TVA sunt cuprinse între 41.500 și 104.000 de lei. De exemplu, un apartament cu două camere, bucătărie și două băi, cu suprafața de 75 de mp, are un preț de 41.586 de lei fără TVA (adică 9.080 de euro). Cu TVA, prețul este de 10.800 euro.

Licitația are loc în data de 31 august, ora 11, în localitatea Darabani, la sediul Serviciului Fiscal Orășenesc.

5. ANAF vinde un apartament cu două camere și dependințe cu suprafața utilă de 37 de mp, construit din cărămidă și beton, situat în localitatea Marghita, str. Independenței, nr. 13, et. 4, ap. 25, județul Bihor. Preţul de pornire a licitaţiei este de 49.650 lei (fără TVA).

Licitația are loc în data de 8 septembrie, la ora 11, în localitatea Marghita, strada Republicii, nr. 74.

Licitații ANAF  – Apartamente ieftine în județele Brașov și Bistrița-Năsăud

6. Fiscul scoate la licitație o casă de locuit și terenul aferent în suprafaţă de 763 mp, situate în localitatea Sângeorz-Băi din județul Bistrița-Năsăud, strada Valea Borcutului, nr.195A. Preţul de pornire a licitaţiei este de 102.050 lei.

Licitația va avea loc pe 29 august, ora 12, anul 2017, în localitatea Sângeorz-Băi, strada Izvoarelor, nr. 2.

7. ANAF vinde două apartamente de două camere situate în localitatea Codlea, județul Brașov. Pentru unul dintre apartamente, prețul de pornire a licitației este 76.940 de lei (fără TVA), iar pentru celălalt 92.378 de lei (fără TVA).

Licitația are loc în data de 6 septembriei, ora 12, în Codlea, strada Lungă nr. 108.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.