Amenințare pentru PSD și PNL. Tinerii care au studiat afară și-au făcut partid

FOTO: PACT/pagina de Facebook
FOTO: PACT/pagina de Facebook

Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) a fost lansat ieri. Fondatorul este Sebastian Burduja, care a înființat în anul 2009 Liga Studenților Români din Străinătate, iar doi ani mai târziu a fondat Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români.

Sebastian Burduja a studiat la Stanford și Harvard și a fost angajat la sediul central din Washington al Băncii Mondiale.

„Punem mereu mai presus de orice interesul cetățenilor României, pe care îi reprezentăm cu integritate, competență și dăruire. Acționăm pentru a face din România țara pe care ne-o dorim cu toții și un aliat de încredere al partenerilor noștri externi. Ascultăm vocile celor care ne sprijină, dar și vocile celor care nu ne susțin. Promitem că nu-i vom dezamăgi pe cei care cred în noi, cetățeni ai României din țară și din diaspora.

Credem în democrația reprezentativă și participativă. Aceasta este singura cale pentru România democratică, dezvoltată și demnă. Propunem un Pact între toți românii: să ne angajăm să ne implicăm în societate pentru cetățenii acestei țări și pentru România.

Votul are valoare și se dă celor care îl merită. Implicarea civică și dorința de a face bine pentru alții sunt valori fundamentale într-o societate modernă, bazată pe respectarea legilor, o societate care îi răsplătește pe cei meritoși, îi sancționează pe cei incorecți și totodată are grijă de cei nevoiași, asigurând acces echitabil la oportunități. Dincolo de orice ne separă ca persoane, suntem cu toții cetățeni ai României și parte a societății românești, pe care dorim să o încredințăm unită, prosperă și decentă celor ce vin în urma noastră.

Ne implicăm pentru că dorim să lăsăm în urmă o Românie mai bună. Respectăm cele 4 principii fundamentale ale demersului nostru: profesionalism, acțiune, comunitate și
transparență.

Nu acceptăm compromisuri și nu primim în rândul nostru oameni care s-au compromis. Oportunismul și traseismul aparțin actualei clase politice; în sistemul nostru de valori, integritatea nu se negociază. Suntem loiali Pactului nostru și rămânem uniți în jurul unui crez simplu: cetățenii pe primul loc”, se arată într-un comunicat al PACT.

eMAG Revoluția Prețurilor. Reduceri de peste 50% la sute de produse

Cine a participat la prezentarea partidului

În cadrul lansării a luat cuvântul și fost gimnastă Andreea Răducanu. „Susținerea mea este absolut necondiționată, atât timp cât își vor dori să facă performanță. Am fost întotdeauna mândră să fiu româncă. Să fie într-un ceas bun, mult curaj, să nu vă pierdeți conduita și drumul”, le-a transmis Andreea Răducanu, tinerilor care au participat la lansarea PACT.

De asemenea, au mai participat Mihai Precup, care predă la Sorbona și lucrează la Banca Europeană pentru Investiții, Anda Radu – absolventă de management strategic la Viena și a unui stagiu de pregătire la ONU, Dragoș Preda – cu diplome Licence și Maitrise în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității Paris 1 Pantheon-Sorbonne (2003-2005), Alexandru Lazăr – avocat, licențiat în Drept la Universitatea Granada din Spania (Magna Cum Laude la 13 materii) sau Marian Stas – absolvent de master la John F. Kennedy School of Government din cadrul Universității Harvard din SUA, unde predă un curs de vară de matematici aplicate în politici publice.

O confuzie de nume

Înainte de lansare, Fundația „PACT”, organizație neguvernamentală şi non-profit, activă din 2006 în domeniul dezvolătării comunitare, le-a cerut liderilor noului partid să-și schimbe numele pentru a nu se crea confuzie.

„I-am contactat pe iniţiatori, pentru a le aduce la cunoştinţă existenţa noastră, în încercarea de a-i convinge că această suprapunere de nume ar fi una nefericită întrucât poate afecta activitatea şi misiunea Fundaţiei PACT. Confuzia între Fundaţia PACT, neafiliată politic, şi acest partid ar putea pune în pericol reputaţia şi intervenţiile organizaţiei noastre şi creează, prin asocierea cu interese electorale sau partizane, un risc major de a pierde încrederea pe care noi şi oamenii cu care lucrăm am clădit-o în aceşti 10 ani. În ciuda bunei credinţe cu care am abordat situaţia, demersurile noastre iniţiale faţă de fondatorii noului partid nu au avut, din păcate, succes”, spun reprezentanții Fundației „PACT”.

În cei 10 ani de activitate până în prezent, echipa Fundaţiei PACT a lucrat în peste 150 de comunităţi din aceste regiuni, a acordat peste 200.000 euro finanţări pentru comunităţi locale şi a investit peste 350.000 euro în servicii de consultanţă, instruire şi facilitare pentru a creşte capacitatea organizaţiilor comunitare locale de a produce schimbări vizibile în comunitatea lor, mai transmite Fundația „PACT”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

61 COMENTARII

  1. Ma bucur ca incepeti,voi, tinerii sa va manifestati in a lua fraiele tarii in propriile maini. Nu stiu daca veti putea realiza ceea ce v-ati propus, nu sunt tanara dar , in masura in care veti avea candidati,la orice fel de alegeri (locale sau parlamentare), aveti tot sprijinul meu. Adica , DAAAA, voi vota cu oricine altcineva care nu a fost, pana acum, in partidele vechi, inutile,insipide si fara valoare. SA AVETI BAFTA!
    Apropos: aveti filiala si in jud.Olt? Candidati la primaria mun.Slatina?

    • Buna ziua stimata doamna,

      Va multumim nespus pentru gandurile frumoase si pentru sustinere. Vom incerca sa dezvoltam filiale in toate orasele tarii si Slatina este pe harta noastra. Avem deja alaturi de noi cativa tineri de valoare din Slatina cu ajutorul carora speram sa punem bazele unei filiale puternice in viitorul apropiat. Ne-ar bucura sustinerea slatinenilor, astfel daca aveti recomandari nu ezitati sa le faceti. Va rog sa imi permiteti sa va contrayzic, sunteti tanara, deoarece tineretea este o stare de spirit. Va asteptam alaturi de noi.

      • Se presupune ca sunteti intelectuali daca ati terminat facutatile in afara. Atunci cum de nu reusiti sa intelegeti raul pe care il faceti fundatiei cu acelasi nume? Pt voi era usor sa gasiti o denumire care sa va avantajeze si sa nu lezeze activitatea de 10 ani a unor oameni care au muncit din greu si au schimbat pozitiv multe localitati din Romania.
        Si atunci, imi pun intrebarea: oare chiar sunteti bine intentionati, oare chiar sunteti capabili sa intelegeti problemele grave ale acestei tari, daca nu reusiti sa intelegeti acest conflict de interese?!

  2. mda… psd si pnl pot sta linistiti, burduja e omul lui voiculescu. iar in conducerea pact se afla mihnea nastase, baiatul lui adrian nastase. pact e fix psd si pnl la un loc.

    • As fi mândrã daca Mihnea care e foarte destept ne-ar reprezenta deoarece a studiat afarã si stie cã onestitatea e drumul cel mai corect. A studiat afarã si am fi tâmpiti rãu de tot sã încurcãm merele cu perele! Cinste lui dacã a reusit sã termine o facultate pe afarã………si felicitãri tuturor, sã se implice si sã scoatã tara asta din mizerie…sã aplice si la noice au vãzut pe afarã…

      • Afara, afara, afara si afara….. inseamna ca nu prea ai mai dat prin „interior”…. e ca si cum as pune o balerina in mina si un miner sa faca balet…. ce credeti ? se adapteaza unul la mediul celuilalt….?

      • Cum sa fie ma foarte destept mihnea nastase, un cretin de bani gata care abia a terminat scoala aia scumpa din Elvetia fara sa-l dea afara? Scoala unde ta-su dadea 55.000 euro pe an din salariul de bugetar? Sau poate esti Elena ceausescu si în comparatie cu tine ti se pare destept? Ba voi gînditi înainte sa scoateti ceva din pix?

    • Nu stiu de unde aveti informatia insa va asigur ca Mihnea Nastase nu face parte din acest demers. Acest lucru este imposibil deoarece conform statului si codului de etica, daca ai avut vreo ruda care sa fi avut vreo functie de conducere in vre unul dintre actualel partidele politice din Romania nu esti eligibil pentru a fi membru PACT.

      • buna Claudiu…. vad ca faci parte din acest grup „destins”… vreau sa-mi raspunzi la o intrebare: cum iti explici tu ca un tanar care face studii in „afara”, care nu a lucrat ceva concret ( sa se imparta intre munca, studii si „voluntariat”) ci doar s-a perindat intre diverse ONG si fundatii cu replici „vous avez Aurora Romana” :)) apar la toate galele ca premianti la sectiunea „tanara generatie”….? ceilalti au raie…. ? si sa nu-mi spui ca racolati oameni corecti si onesti…. pt ca tot lichelele, trantorii si fandositii vor fi cei care o sa va suporte…

      • „Marinel Burduja este un fost lucrator in comertiul exterior inainte de 1989, ales primar si apoi deputat afiliat FSN in 1990. Retras la scurt timp din Parlament, Burduja senior infiinteaza la Piatra Neamt filial locala a Bancorex, pentru ca, intre 1994 si 1996, sa fie numit vicepresedinte Bancorex in Bucuresti.

        Informatii utile despre istoricul si rolul Bancorex, precum si despre legaturile acestei institutii cu fosta securitate, tranzactii cu armament sau credite pentru baietii destepti din servicii secrete si politica, aflam din ancheta „Faliment – Bancherii de mucava”, semnata de Vasile Surcel in Jurnalul National (27 aprilie 2006) In plus, relatia de prietenie Voiculescu – Burduja este de notorietate, datand inca din perioada in care cei doi activau in comertul exterior inainte de 1989.Daca intre Marinel Burduja si Dan Voiculescu a existat o relatie de prietenie, aceasta s-a putut vedea si pe posturile tv controlate de fostul senator conservator. Inca de la lansare, Liga Studentilor Romani din Strainatate, ong-ul prezidat de Sebastian Burduja, s-a bucurat de atentia trustului Intact. Stiri despre „noii pasoptisti”, invitatii in studiourile din Baneasa si articole dedicate in publicatiile grupului, iata o reteta simpla de credibilizare in ochii publicului”LSRS s-a lansat in urma cu 8 ani, iar in prezent, potrivit lui Burduja, numara peste 5000 de membri. La evenimentul de lansare al LSRS din 8 ianuarie 2009 au luat parte, printre altii, Mihai Gadea, Ecaterina Andronescu, Dan Voiculescu si Sebastian Ghita, precum si Marinel Burduja. Directorul revistei Gazeta Romaneasca (Italia) vede in organizatiile conduse de Burduja “un produs de laborator” cu ramnificatii puternice.

        ”Fundația CAESAR este, la fel ca LSRS, un produs de laborator lansat de tovarasi de la București care nu vor să se amestece cu gloata. Discută cu diaspora lor. SMART Diaspora. Nu cu STUPID Diaspora. Uitându-ne pe site-urile LSRS și CAESAR, vedem că băieții sunt pe cai mari. Mulții fii de bancheri sau de oameni din inalta societate româneasca”, sustine Sorin Cehan, directorul Gazeta Romaneasca.”

        • Bravo, documentat. Asteptam raspunsurile lui „Claudiu”, punctual nu evaziv. Acest partid poate reprezenta schimbarea in Romania dar trebuie sa dovedeasca ca e curat, nu generatia noua a vechilor nomenclaturisti.

  3. Mare entuziasm dragilor.Asa am fost si eu in urma cu 40 de ani;apoi in urma cu 28 de ani cind am riscat totul pentru a inlatura slahta de facaturi comuniste de la putere.Acum imi dau seama ca am gresit.Am inlaturat parinti lor obositi si uzati de chiolhanuri,pentru a face pirtie fiilor risipitori si rapaci.Nu mai cred in nimic.Cind voi vedea tineri cu biografii sanatoase nu otrepe ale celor instalati de prostia noastra,care au jefuit mai rau ca hoardele de invadatori, abia atunci voi mai avea o farima de speranta.Pentru a conduce o tara nu este deajuns sa fii tinar cu studii pe la nu stiu ce universitate straina cu nu stiu de unde bani pentru intretinere si plata cu nu stiu ce radacini biologice si de fapt ce interese.Asi dori sa cred ca sunteti cu adevarat acei revolutionari de care aceasta tara jefuita are nevoie.

  4. Harvard aha,Standford aha,ABUREALA aia is trimisi de DISTRUGATORII mondiali sa ne TERMINE de tot,sa-si vada de treaba lor,nu va lasa-ti PACALITI.Politica e CURVA.

  5. Buna ziua, dragilor!
    Ca orice treaba romaneasca incepeti cu o imbarligatura: rezolvati-va intai problema cu fundatia omonima „ca sa nu aveti vorbe la proces”!
    Majoritatea tinerilor scoliti in strainatate au pierdut contactul intim cu problemele interne, zilnice,
    ale Romaniei dorind „o tara ca afara” – la fel ca majoritatea diasporei. E un lucru dificil – vezi alegerile prezidentiale din 2014, cand o presiune mediatica a diasporei a impus un presedinte „aerian”. La fel si actualii guvernanti tehnocrati impusi de strada si parasutati de UE care fac gafe dupa gafe.
    Cred ca trebuie sa primiti in randul vostru si tineri ” bastinasi” cu problemele lor reale, nu „neaparat” sub 20 – 25 de ani.
    Va doresc succes in demersurile voastre!

    • Stimate domn, va multumim pentru sustinere. Eticheta de elitisti ne-a pus-o presa. Sub nici o forma nu vream sa avem printre noi doar tineri sau doar oameni scoliti afara. Pentru noi tineretea este o stare de spirit (avem chiar si un membru de 91 de ani) si nu trebuie neaparat sa fii scolit in vest pentru a fi membru PACT. Trebuie insa sa fii cinstit, bine intentionat si pregatit sa te implici pentru a schimba lucurile in tara asta. Va asteptam alaturi de noi. http://www.pact2016.ro/

  6. Romania nu duce lipsa de oameni destepti.Romania duce lipsa de patrioti.Romania duce lipsa de oameni cu ”cei sapte ani de acasa”.In sferele puterii din Romania,au aces multe ”neamuri proaste”,cu pregatire mediocra. Scoli aveti,daca aveti si educatia bunului simt,puteti fi repere nationale. Trebuie sa dovediti calitati de oameni.Monstri avem destui. In Romania sant foarte multe ONG-euri, finantate de miliardari de afara ,ar vinde si pe masa,se pare ca nu mai avem servicii speciale.Daca intrati in politica, aveti de dovedit multe,pentru votul meu.

  7. Stai sa ghicesc….. hmmmm…. copiii celor care au furat la maxim din tara asta ( de fapt a celor care au avut spiritul concurential si au luat fata celorlalti, ca pana la urma toti au vrut sa fure dar n-a fost sa fie) dupa ce pe banii parintiilor, pt ca foarte putini au prins bursa prin propriile puteri iar acesti muncesc din greu acum si nu mai au timp si timp de politica, si-au slefuit aroganta si superioritatea culturala si „genetica” in centrele de „inteligenta” absoluta, s-au trezit sa preia puterea a nu stiu a cata oara ( de vreo zece ori pana acum, tineretul a ajuns la conducere in aceasta tara astept cu nerabdare si generatia Emo sa preia puterea). Multi din cei versati in studii si indoctrinari occidentale, afiliati diferitor ONG-uri sau Fundatii, n-au lucrat in viata lor sau daca au facut-o a fost undeva de la manager in sus ( si vad de multe ori in jur efectele aberatiilor stupide ale teoriilor moderne aplicate pe o societate dezorientata si tampita)… Banuiesc ca au un plan pentru: minoritatea roma, pentru problema pensionariilor, pentru categoria de 50-65 de ani ( nu toti sunt ca parintii lor), au in minte probabil domeniile de importanta strategica pt Romania, au un plan pt intreprinderile romanesti ( sau vor merge pe ideea de facilitati acordata multinationalelor) …. NU MAI SPUN MAI MULTE CA PE ASTIA II GASIM IN: CARAGIALE….. CHIAR SI IN RASCOALA ERAU CATIVA ( TARA ARDEA IAR EI ERAU LA PARIS)…

  8. Sa inteleg ca in momentul in care membrii acestui partid vor implini 35 de ani il vor parasi din cauza depasirii varstei tinere? E cam ciudat ! Ca asociatie merge, dar ca partid …

  9. Asa este Iao…. am pus un comentariu mai lung pe care il digera mai greu…. dar lucrurile sunt clare pt ca imi aduc aminte de un film romanesc „Arendasul roman”. casa grea „…. doua fete la oras, la pension, doi baieti la Paris” :))))
    Astia o sa „ne dea pe brazda”….. :))))

  10. Daca au vreo legatura cu vreunul din PSD gruparea infractionala organizata,atunci e o mare manipulare..Sa speram ca nu e asa… Ca nici nu stii in cine sa mai ai incredere…

    • Desi nu sunt afiliat politic, nici măcar simpatizant, observ (cu mare usurință) cum băsiștii sar ca arși can aud sau simt că le fuge pământul de sub picioare. La cate au pătimit romanii, în cei 26 de ani, mai ales în perioada ”ciumei portocalii”, înscrierea unui nou partid, mai ales compus din tineri (cu adevarat) învățați dă o speranță că această țară nu este încă pierduta.

  11. sI acum aroganta iese la iveala…. Dorina bine ca nu ai uitat sa punctezi ca esti „intelectuala” , cred ca sa nu te confundam cu vreun Petre Craete sau vreun cersetor din Londra… Va doresc succes si nu uitati sa va faceti o „bisericuta” separat, acilea in Romania, ca atunci cand coborati din ceruri ca sa va luati laurii ( pe care oricum ii inmanati unul altuia, ca si in prezent de altfel) sa nu aterizati in vreun colt inapoiat al tarisoarei noaste… Si va sugerez sa propuneti si o miscare „a la diaspora” ca acum 2 ani sau „a la facebook” ca anul trecut si sa limitati dreptul la votul asta tampit doar la cei intelectuali „din Diaspora” si la cei de „pe facebook”…. ASA CA SA NU SE MAI CHINUIE ROMANUL NOSTRU SI CU GRIJA ASTA ( EL ARE DE STAT LA BANCI 5 ORE LA RAND SI 12 LA E.ON ENERGIE, mama lor de comunisti care au facut bancile si corporatiile)… Ca oricum trebuie palmuit poporul asta: „pentru toata diaspora, de 12 ani, d-l presedinte e domnul presedinte numai pentru cei de aici a fost hot”… Eu zic „nu mai sta jandarm…. la sectie cu el” :))

    • Vad ca le da-ti replica la toi de PARCA NU NE-AM SATURAT DUPA 26 DE ANI DE ETERNELE PSD SI PD-PDL ORI PNL e timpul pentru noi incercari…sant tineri da scoliti in strainatate …foarte bine…pe banii parintilor normal ca doar nu pe banii lui maica-ta…DECAT SA AI TRAGETI CLOPOTELE DOAMNEI UD-REA ori altui barosan PDL mai bine mergeti si plimbati lantul voi scriitorilor de profesie platiti din banii obtinuti de cocos prin hotarari abuzive…SANTETI EXPIRATI SAU FUMATI DE ACUM INAINTE PRIMITI DOAR FLEGME …ATI FOST PIESE DAR PIESA VOASTRA A TRECUT IN 2010 ACUM CIOCU MAI MIC CUM SPUNEA TOT IN ACEEASI PERIOADA O COARDA PDL-ISTA PRIN PARLAMENT…lasati tinerii sa intre in politica cum ar spune chiar Iisus…iar voi infecti portocalii cantati la alta masa iudelor vandute blondei pe 30 de arginti scapatati…

      • Si uite asa ai muscat momeala…. daca le vei face profilul acestor tineri vei vedea ca se muleaza perfect pe cel al Udrei sau Base, Eba sau cine o mai fi fost…
        Daca nu ma insel unii dintre ei au stat in diaspora la coada, nu pt ca aveau spirit civic ci pt ca nu sunt de orientare socialista si se puneau, asemenea blondei mentionate anterior, de mai multe ori la rand doar ca sa-si face selfie si alte marsavi si sa arate cat au suferit ei saracii in acesti ani …
        Sa nu crezi ca atunci acolo erau nu stiu ce muncitori rupti de munca…. NUUUUU erau acesti intelectuali fie din diaspora fie detasati din orasele din Romania ca sa ingroase randurile in marile orase europene…
        SUNT O MIZERIE!!!! NU MA PACALESC PE MINE membrii „TINERETULUI”!!! Si eu fac parte din aceasta generatie si stiu ca nici pe 0.01% dintre noi nu ne tenteaza munca sau etica decat sansa banului usor obtinut si luxul lumii capitaliste…

  12. Pare un inceput bun dar am cate ceva de spus.Cetatenii s-au saturat de PARTIDE.Trebuie altveva cel putin in numele formatiunii. Uniune,_Formatie ?, Grup,Organizatie Civica etc.Apoi alegerile sunt un fel de pumn in gura alegatorilor.Iti da de ales din cativa pretendenti ,UNU ,dar pe care il vrea partidul. El va rebui sa „plateasca” intr-un fel pentru propunere daca e ales si de aici incepe mica-mare coruptie.Va propun un scenariu deocamdata imaginar. Pornind de la referendumul cu 300 de partamentari ,cu o singura camera (nu numarul lor face eficienta si restul) impartim nr locuitori la 300 si vedem cati locuitori vor fi reprezentati de un parlamentar.La fel se face pe judete In final in fiecare judet isi pot depune candidatura cetateni care sunt recunoscuti pt realizarile lor in folosul comunitatii si cu alte criterii de selectie.Statul plateste campania electorala deci nu trebuie sa fie bogati si nici sponsorizati.Se voteaza.Acum intervine noutatea absoluta.In judet-primii,cu cele mai multe voturi vor fi primar si presedinte de C J-urmatorii (cota pe judet) in ordinea voturilor sunt parlamentari apoi consilieri judeteni-urmatorii consilieri municipali . Fara partide,propuneri etc.Aceste organizatii care vor inlocui partidele se vor ocupa de organizarea si controlul alegerilor.In final nimeni nu e dator sa asculte de sefi,de politici de grup si fiecare voteaza cum crede sau cum hotarasc alegatorii prin consultare in chestiuni f importante.Procedeul poate fi imbunatatit. Din alesii in parlament ,ei aleg un prim-ministru care isi formeaza guvernul. Este o firava incercare de a schimba ceva in tara aceasta.

    • buna ideea ggiuc…. vorbeam acum cativa ani de sisteme apolitice cu colegii… dar toti o luau ca pe o gluma si un principiu „imposibil” de aplicat… acestia sunt si cei care au iesit toamna trecuta la „revolutie” , nu pt apolitic ci doar pt ca nu era echipa lor in topul clasamentului, si sustineau un guvern „tehnocrat”…. Un sistem apolitic este legat de un concept vechi dar interzis: national socialismul….

  13. M-am hotărât, pentru prima dată, să nu mă duc la alegeri. Am fost până acum un cetățean conștiincios până, din 90 încoace am votat sârguincios la toate alegerile și referendumurile. Dar mi-am dat seama (e drept cam târziu) că toată scena politică este o clacă care-și promovează exclusiv interesul personal, carieriști de cea mai joasă speță care n-au nimic comun cu interesele celor care-i votează. Poate mă fac să mă răzgândesc tinerii ăștia.

  14. va doresc sa reusiti,sa schimbati in bine tara asta,va doresc sa faceti in asa fel incit sa ne fie bine acasa sa nu ne fie rusine ca sintem romani,sa va ajute cil de sus !

  15. Abureala!
    Cinee sunt acesti tineri defapt? Copiii cui? Dupa ce au fost lustruiti pe la Banca Mondiala si alte locuri care sug defapt toata seva unei tari, acum vin sa ce? Sa ne ajute sa scapam de ci mari care ne subjuga sau sa aranjeze si mai bine sub mana lor asupritoare?
    Cine poate crede ca ar castiga o majoritate parlamentara ca sa poata sa-si impuna politica se inseala. Vulpoii batrani o sa-i foloseasca la greu.
    Sa vedem cine sunt ei defapt, ce planuri concrete au, ce fel de structuri au, cum se accede in structurile platformei, etc si atunci ne mai gandim. De-ocamdata e un alt foc de paie care favorizeaza lupii batrani. PNL si PSD.
    Dupa un tur de alegeri se topesc in PSD sau in PNL, ca si asa nu este nici o diferenta intre ei.

  16. La prIma citire pare, intr-adevar, o reala amenintare pentru partide (pentru toate, nu numai pentru cele doua mentIonate), dar luand la existenta procentuala (eventual transformata-n numar de votanti) ajungem la concluzia ca este de fapt UN PARTID EFEMER . Dar, daca „inscriu” si „membri cipilicari” cu drept de vot multiplu (pentru fiecare nationalitate pe care si-o asuma in pasapoartele eliberate de „statul rimanicesc”), cine stie … Poate ajung sa se traga de sireturi cu FMP …

  17. ha ha ha ! Vai noi suntem tinerii care au studiat in strainatate ! Pe banii cui ati studiat ? Tot din bani murdari ati ajuns acolo si cu pile si hotie . Tare sunt curios de unde aveti voi bani pentru infintarea partidelor si etc .

  18. Cel mai mare PERICOL pentru Romania din ultimii 26 de ani ii aveti aici ..studentii” lui peste (teleghidatele marionete dresate in america), ma intrebam cum de sunt sustinuti si finantati de institutii ale statului, ca apoi, sa apara si articolul rasului ”Amenintare pentru PSD si PNL. Tinerii care au studiat afara si-au facut partid” 😀 😀

  19. Are you kidding me ??!!?? Be serious !!!They haven’t been able to elect a President and now have become a threat !!!Ha-ha-ha !!!You make me laugh !!!!!

  20. O poza de grup nu e suficienta ci denota o crasa superficialitate si plezirism, ce nu fac casa buna cu politica adevarata!!!!
    Incercati sa fiti seriosi, macar la inceput!!!

  21. „Punem mereu mai presus de orice interesul cetățenilor României, pe care îi reprezentăm cu integritate, competență și dăruire. Acționăm pentru a face din România țara pe care ne-o dorim cu toții și un aliat de încredere al partenerilor noștri externi. Ascultăm vocile celor care ne sprijină, dar și vocile celor care nu ne susțin. Promitem că nu-i vom dezamăgi pe cei care cred în noi, cetățeni ai României din țară și din diaspora”.
    Cam acelesi lucruri le spune-au si ceilalti,asa din 4 in 4 ani,timp de aproape 27 de ani.Poate voi aveti intentii bune,nu stiu.Dar dupa atatea promisiuni,care s-au dovedit a fi MINCIUNI,ne-am cam saturat si acuma suflam si in iaurtul luat din frigider.

  22. Tara e distrusă pe zi ce trece si vouă vă arde de noi partide,atitudine se poate lua si ca simpli cetățeni,numai să o facem prin unire si ca ne pasa cu adevărat de ea. Ne-am săturat de atâtea partide,fapte nu vb.aruncate în vânt pt.a prosti oamenii. Toți faceti,dregetidar nuu vedeți cum această țărișoara se topește sub ochii noștri.

  23. Il rog pe Domnul SEBASTIAN BURDUJA sa spuna PUBLIC CINE sunt actionarii Bancii Nationale Romane. Si il mai rog pe Dl Burduja sa ne spuna daca la Banca Mondiala se explica ce se intelege prin PATRIOTISM, NATIONALISM.
    Multumesc

  24. Ai rezolvat CORUPTIA, ai rezolvat TOTUL !!!!

    Practic, poti rezolva problema coruptiei doar prin schimbarea fundamentala a conceptului actual al legislatiei.

    Democratia si coruptia sunt organic legate deoarece orice politician ajunge sa fie ales doar cu ajutorul financiar al unui grup economic de interes fata de care cel ales pe functie politica ramane aservit.

    Oameni noi si corecti NU EXISTA acum.
    Orice om are doua laturi; latura buna si cea rea. Societatea democratica actuala datorita legislatiei, scoate din politicieni latura REA, coruptia a devenit atot cuprinzatoare cu efecte dezastruoase pentru individ, societate si tara/natiune, CORUPTIA ESTE REGULA prin care se structureaza societatea, economia si politica, vedeti ca nici un politician nu are solutii deoarece nu stie cum sa faca politica fara bani obtinuti prin coruptie, odata ales si ajuns in functie de raspundere, este gata corupt.

    Dar sa vedem ce s-ar intampla daca CORUPTIA DEVINE EXCEPTIA prin realizarea unui mediu legislativ corect care va scoate latura BUNA din oameni.
    In acest caz este posibil ca alegerile democratice asa cum le stim sa nu mai poata avea loc deoarece cel ales nu poate “intoarce” banii “sponsorilor”, iar “sponsorii” nu mai au motivatia de a finanta campanii electorale.
    Cum va trebui sa se organizeze o astfel de societate NOUA cu POLITICIENI NOI ?

    Un lucru va fi sigur; se va naste o NOUA ORANDUIRE, o oranduire asemanatoare comunitatilor de albine, furnici sau termite, unde nu individul este important ci societatea, individul este o componenta aservita intereselor fundamentale ale societatii pentru care lucreaza si se sacrifica la nevoie, societatea asigura individului protectie de orice fel maxima.

    Istoria ne invata ca trecerea la o alta oranduire se face prin LOVITURA DE STAT sau REVOLUTIE !!!

    OARE SUNTEM PREGATITI ?!!!
    Eu nu cred.

    Cititi LEGE ANTICORUPTIE – CONCEPT PROIECT DE LEGE. Din;
    http://romaniafaracoruptie.blogspot.com/

  25. Bravo copii era vreme ca cineva mult maidestept ca si actualii politruci care fura tara de 27 de ani incoace .Evremea ca brontozaurii politicii romanesti cu partide cu tot sa fie trasi pe linie moarta si sa umple puscariile ca infracxtorii acolo isi au locul. INCA O DATA FELICITARI SPER SA PARTICIPATI LA PARLAMENTARE AVETI DIN PARTEA MEA UN VOT

  26. E imperios necesara schimbarea acestor paraziti infractori corupti.Dar,daca veniti cu ideile putrede de dincolo cu comunitatea gay ,casatorii intre aceleasi sexe,incestul,zoofilia,mai bine stati unde sunteti.Aici ,acum trebuie ras totul,inclusiv acei Dumnezei care impart dreptatea dupa bunul plac ,isi impart banii intre ei.Toate contractele anulate si nationalizat tot.Luati exemplu lui Orban .

  27. Diaspora pana acum ne-a facut cadou un „Basescu” si un „Johannnis”, oameni astia sunt spalati pe creier si rupti de ce se intampla aici, adica daca oameni astia spun ca e mai bine sa iasa ala decat ala ????
    Au ramas in timp pe vremea alegreilor dintre VC Tudar si Ilici Iliescu … exista pe internet o schema cu partidele din Romania toate, toate pornesc din FSN, au avut aliante intre ele, transfer de parlamentari, primari, inainte si inapoi,
    Parca ii si vad pe diasporei ca se aliaza cu Nicusor Dan sorosistul „anti-sistem”.

  28. Atentie la urmasii fostilor comunisti din PSD (Ponta, Corlatean) care sunt razbunatori (fata de DNA si Diaspora) si nu cedeaza! (nu demisioneaza)

    Pentru ca azi politicienii sunt mereu speriati,

    Ca pot fi usor inlaturati si chiar, incarcerati,

    Asteptam, ca de-acum tinerii sa ia azi, puterea,

    Sa nu mai fim mintiti si sa supotam…durerea!

    https://www.facebook.com/199988756815155/photos/a.201115163369181.1073741826.199988756815155/662877760526250/?type=3&theater

  29. Atata timp cat nu are legatura cu SOROS si ONG -urile lui (sau alte subterfugii antiromanesti) , partidul poate fi de viitor . Daca, insa , este asa cum am spus + sustinere din afara tarii , nu vad cum ar reusit sa se mentina in cursa politica, fara sa cada in CAPCANELE ADEVARULUI .

  30. Din pacate, cand citesc ca initiatorul miscarii a lucrat pentru Banca Mondiala, indiferent cat de nobil e demersul sau ploitic acum, nu pot sa nu ma intreb: Cat de atins e de ciuperca invatamintelor masonice, care domneste in aceste institutii mondiale corporatocratiste? A lucra ptr FMI sau World Bank, nu mai e demult vreo recomandare de onestitate. Mie nu-mi sugereaza incredere daca acest partid e condus de un om care vine de acolo. Si Misu Negritoiu si Stolojan si altii au trecut pe acolo si s-a dovedit -masoni toti! Si ce au invartit pe aici… s-a vazut in timp. Nu ajungi sau nu ramai in afara Ocultei, daca ai fost acolo. ONG mondiale ale masonerie, fie ele sorosiste sau altele, continua sa racoleze tinerii isteti mereu, ca doar asa isi asigura ei continuitatea. Incredere am mai avut noi romanii si-n alti lupi tineri la vremea lor, Mazare, Ponta… dar ce au devenit in timp? Mizerii politice si tradatori de neam.

  31. MIZERIE intoxicata puternic de „servicii”… Niste ORDINARI!. Sebastian Burduja, „care a înființat în anul 2009 Liga Studenților Români din Străinătate” e sobolanul madamei Sandra Pralong „initiatoarea” readucerii „Sclavilor pe plantatie”. Se fac manevre FOARTE murdare. De astia feriti-va ca de dracul!.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.