Alegeri în Bulgaria și Germania. Două victorii importante pentru Uniunea Europeană

Partidul bulgar de centru-dreapta GERB a câștigat, la diferență mică, alegerile parlamentare de duminică și are prima șansă să formeze noul Guvern. GERB a obținut 33% din voturi, iar socialiștii, care sunt de partea actualului președinte, au obținut 27,2%.

În timp ce partidul condus de fostul premier Boiko Borisov susține în continuare o politică pro UE, socialiștii și-ar fi dorit o întărire a relațiilor cu Rusia.

Partidul condus de Borisov ar urma să negocieze și să-i atragă pentru formarea unui nou guvern pe cei din alianță naționalistă Patrioții Uniți, care au luat 9,6% din voturi. În Parlament ar mai intra și formațiunea turcă MRF și Partidul Voința Populistă.

Alegerile anticipate au fost declanșate după demisia lui Boiko Borisov din fruntea guvernului, în noiembrie 2016, după ce alegerile prezidențiale au fost câștigate de socialistul Rumen Radev.

Un test electoral a avut și cancelarul german Angela Merkel. Partidul condus de Merkel, Uniunea Creștin-Democrată, a câștigat cu 40,7% alegerile regionale într-unul din cele mai mici landuri ale țării, care se află la granița cu Franța.

Acest scrutin este primul după ce șefia Partidului Social Demorat a fost preluată de Martin Schulz. Social-democrații au luat doar 29,6% dintre voturi, iar pragul electoral a fost trecut și de formațiunea naționalistă Alternativa pentru Germania.

În luna septembrie vor avea loc alegerile parlamentare federale în Germania. Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Forschungsgruppe Wahlen pentru postul de televiziune ZDF, prezentat la începutul lunii martie, conservatorii Angelei Merkel își păstrează sprijinul constant la 34% din intențiile de vot, în timp ce SPD a câștigat 2 puncte procentuale ajungând la 32%.

Merkel și candidatul german al SPD pentru funcția de cancelar, Martin Schulz, care a sporit șansele partidului de când a fost nominalizat în ianuarie, sunt la egalitate în ceea ce privește propria popularitate, ambii obținând un sprijin de 44%.

În februarie, același sondaj indica faptul că 49% dintre germani îl susțineau pe Schulz, fost președinte al Parlamentului European, pentru funcția de cancelar, în comparație cu 38% care o susțineau pe Angela Merkel pentru această funcție.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.