Alegerea unui parfum. Cele cinci aspecte la care să fii atent

FOTO: Lolame/Pixabay.com
FOTO: Lolame/Pixabay.com

Sunt arome care ne încântă simțurile, altele care ne lasă indiferenți, însă și unele care ne provoacă repulsie. E adevărat, din fericire, acestea sunt foarte puține, dacă vorbim de parfumuri semnate de case celebre. Există câteva reguli destul de simple pe care trebuie să le respecți în alegerea unui parfum.

În primul rând, e mai bine să nu alegi un parfum în funcție de ce spune vânzătoarea. Trebuie să fii convins că e exact parfumul care îți place și de care ai nevoie.

E foarte important să te gândești și în ce context porți parfumul, pentru că te va ajuta să le schimbi și starea celor din jur și atitudinea lor față de tine. Deci asigură-te și că parfumul tău nu va atrage atenția mai mult decât e cazul.

De exemplu, aromele mai piperate sunt potrivite pentru întâlnirile de afaceri, mai ales dacă vrei să domini pe cineva în timpul unor negocieri sau în ședințe.

Cele dulci sunt perfecte pentru a impresiona partenerul la o întâlnire romantică. Potrivit specialiștilor, aromele dulci funcționează și ca afrodisiace.

Poate că nu știați, dar un parfum se poate alege și în funcție de culoarea pe care o preferați. Înainte să alegeți sticluța preferată din lista de parfumuri dama de pe elefant.ro iată câteva sfaturi:

O ținută albă se va potrivi cu un miros proaspăt, de citrice, fructe și iasomie sau trandafir. O ținută de seară neagră, precum o rochie, merge cu un parfum care are esențe culese din florile din grădină, combinate cu vanilie și lemn de santal.

Parfumurile puternice, în care se simt mahonul, ghimbiriul, cocăzele, cedru și mosc merg perfect la ținutele roșii.

O ținută albastră merge cu citricele, merele, crinul și magnolia. Tinerii care preferă ținutele mai îndrăzențe pot alege parfumuri în care se simt arome de lemn dulce și caramel.

Mulți se întreabă care sunt diferențele între tipurile de sticle. E destul de simplu. Parfumul are între 15 și 40% arome, apa de parfum – între 12 și 15% esențe aromatice, iar apa de toaletă – între 6 și 12% parfum.

Foarte important este să alegeți un parfum semnat de o casă celebră, cu notorietate în producerea parfumurilor.

FOTO: Lolame/Pixabay.com