Adio, monede și bancnote! Țara care ar putea renunța complet la cash

În Suedia, băncile, autobuzele, vânzătorii stradali și chiar și bisericile se așteaptă ca oamenii să plătească nu cu bani gheață, ci cu cardul sau cu aplicațiile de pe telefonul mobil. În anul 1661, Stockholms Banco, precursoarea băncii centrale suedeze, a emis primele bancnote din Europa. În ciuda acestui fapt, Suedia devine rapid – precum vecinele sale Norvegia, Danemarca și Finlanda – o societate în care nu se mai folosește cash aproape deloc, relatează „The Guardian”.

„Nu mai folosesc cash pentru nimic. Pur și simplu nu ai nevoie de bani gheață. Magazinele nu îi vor, multe bănci nici nu-i au. Chiar și pentru o ciocolată sau pentru un ziar folosești un card sau telefonul”, a declarat Louise Henriksson, în vârstă de 26 de ani.

Biletele pentru metrou în Stockholm nu pot fi cumpărate cu cash, magazinele au voie prin lege să refuze monedele și bancnotele, iar vânzătorii stradali, chiar și bisericile, preferă plățile cu cardul sau cu telefonul.

Potrivit băncii centrale, tranzacțiile cu cash au reprezentat doar 2% din valoarea tuturor plăților făcute în Suedia anul trecut. În magazine, monedele și bancnotele sunt utilizate pentru maximum 20% din tranzacții (media la nivel mondial este de 75%).

Foarte multe bănci nici nu mai țin cash la îndemână și nici nu mai primesc depuneri în bani gheață. De asemenea, în special în zonele rurale, băncile nici nu mai au ATM-uri, mai notează „The Guardian”.

„Suedia va fi o societate fără cash în aproximativ 5 ani”

„Cred că, în practică, Suedia va fi o societate fără cash în aproximativ 5 ani”, a explicat Niklas Arvidsson, profesor asociat la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm, specializat în sisteme de plăți.

Potrivit Visa, suedezii utilizează cardurile de 3 ori mai des decât media europeană.

Recent, aplicațiile pentru telefoanele mobile au luat și ele avânt în ceea ce privește plățile online. Swish, o aplicație foarte populară dezvoltată alături de bănci precum Nordea, Handelsbanken, SEB, Danske Bank și Swedbank, folosește numere de telefon pentru a-i permite oricărei persoane cu un smartphone să transfere bani dintr-un cont bancar în altul, în timp real.

„Swish a cam ucis banii gheață”, a explicat Arvidsson. Aplicația este folosită de jumătate din populația Suediei.

Până și bisericile din această țară s-au adaptat, cerându-le credincioșilor să folosească aplicația Swish pentru a-și oferi contribuțiile bănești. O biserică din capitală a anunțat că, anul trecut, doar 15% dintre donațiile primite au fost cash.

Recomandările editorilor GreatNews:

Țara în care țigările vor fi mai „prețioase” decât aurul. România, premiată pentru legea antifumat
Școala din inima muntelui la care se ajunge numai pe scări
Unul dintre cei mai puternici oameni din lume a cumpărat o mașină la 1.900 de euro

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.