Ieri, „Gazeta Sporturilor” și site-ul jurnalistului de investigație Cătălin Tolontan au publicat o anchetă în care arătau, inițial, că la Muzeul de Geologie din centrul Bucureștiului sunt radiații chiar de 200.000 de ori mai mari decât cele normale. Ulterior, articolul a fost rectificat, jurnaliștii menționând că radiațiile erau de 20 – 200 de ori mai mari decât cele maxim acceptate.
Investigația a fost preluată și de greatnews.ro.
Cât de periculoase sunt însă aceste radiații pentru angajați, pentru vizitatori sau pentru oamenii care protestează în Piața Victoriei? Încercăm să răspundem la întrebări în acest articol:
1. Pentru manifestanții din Piața Victoriei sau pentru oricine altcineva care trece prin dreptul muzeului nu există niciun risc de contaminare. După cum arată autorii articolului, măsurătorile care „au depășit normalul” au fost înregistrate doar în anumite puncte din curtea și din depozitul muzeului.
2. Pentru angajații muzeului.
Ce este un Sievert?
Efectul radiațiilor asupra sănătății se măsoară cu ajutorul unei unități de măsură numite Sievert, după Rolf Maximilian Sievert. Un Sievert ar reprezenta o doză de radiații foarte mare, așa că pentru măsurători se folosesc subunități:
* mSv = mili-Sievert = a 1.000-a parte dintr-un Sievert
* µSv = micro-Sievert = a milioana parte dintr-un Sievert
Potrivit investigației „Gazeta Sporturilor”, valoarea maximă înregistrată la Muzeul de Geologie, în depozitul acestuia, a fost de 21,6 μSv/h (21,6 micro-Sievert/oră).
Cât de periculoasă este această valoare?
Atât la nivel internațional, cât și în diferite țări din lume, există reglementări stricte în ceea ce privește radiațiile maxime admise la care pot fi expuși angajații care lucrează cu materiale radioactive.
De exemplu, în Germania, doza maximă admisă pentru personalul care lucrează în acest domeniu este de 20 mSv/an (20 de mili-Sievert pe an, adică 20.000 de µSv/an). În România, valoarea maximă admisă pentru lucrători este tot de 20 mSv/an, potrivit unui raport al Ministerului Sănătății.
Luând în considerare această valoare, în ce condiții ar fi periculoase radiațiile din depozit (din cel mai radioactiv punct, unde s-a înregistrat valoarea de 21 de µSv/oră) pentru personalul muzeului?
Exemplul 1. Dacă un angajat al muzeului ar sta 3 ore în depozit pe zi, lângă punctul cel mai radioactiv, ar primi o radiație anuală de 15.750 de µSv/an, adică 15,7 mSV/an (deci sub doza maximă acceptată în România și în Germania). Iată calculele:
3 ore pe zi = 63 µSv/zi
Dacă ar sta câte 3 ore zilnic în depozit, timp de 250 de zile lucrătoare pe an = 63 X 250 = 15.750 µSv an = 15,7 mSv/an
Exemplul 2. Dacă ar sta 4 ore pe zi în depozit, în cel mai radioactiv punct, timp de 250 de zile lucrătoare pe an, ar ajunge la 84 µSv zi X 250 = 21.000 µSv/an = 21 de mSv/an
Așadar, în cazul celui de-al doilea exemplu, doza maximă acceptată ar fi depășită cu 1 mSv/an.
Până în anul 1990, Comisia Internațională pentru Protecție Radiologică, un organism internațional care reglementează protecția populației în fața radiațiilor, a stabilit ca prag maxim admis doza de 50 de mSv/an pentru personalul care lucrează în domeniu.
Astfel, doza maximă acceptată la nivel internațional pentru lucrători era de 50 mSv/an = 50.000 µSv/an (în SUA, aceasta este valoarea maximă admisă și în prezent, vezi explicațiile de mai jos).
Dacă un angajat al muzeului ar sta 8 ore pe zi în depozit obținem calculele:
8 ore pe zi = 21 µSv/oră X 8 = 168 de µSv/zi
250 de zile lucrătoare pe an = 42.000 de µSv/an
Așadar, valoarea rezultată este sub doza maximă admisă la nivel internațional până în anul 1990, de 50.000 µSv/an, și sub doza acceptată în SUA în prezent.
Ulterior, începând cu anul 1990, Comisia a micșorat doza anuală acceptată la 20 de mSv/an: „Limita anuală a dozei de 50 mSv pentru lucrători, stabilită în 1956, a fost păstrată până în 1990, când a fost iar redusă la 20 mSv pe an, în medie, fundamentat pe revizuirea riscului pentru efecte stocastice estimat din studiul pe întreaga viață a supraviețuitorilor bombardamentului atomic de la Hiroșima și Nagasaki”.
În ceea ce privește Statele Unite ale Americii, doza maximă admisă pentru muncitorii din domeniu este la ora actuală de 50 de mSv/an = 50.000 µSv/an.
Prin urmare, afirmația jurnaliștilor că radiațiile din muzeu depășesc doza maximă admisă (chiar și de 200 de ori) nu este corectă.
Pentru a obține cifra de 200 de ori peste limita admisă, autorii investigației au comparat doza ambientală din fața ușii depozitului cu doza maximă ambientală din depozit (0,124 μSv/oră versus 21,6 μSv/oră). Însă faptul că doza de radiații este de 180 de ori mai mare în depozit decât la ușa depozitului nu înseamnă că valorile sunt peste limita admisă.
3. Pentru publicul larg (vizitatorii muzeului, studenți în practică etc)
În afară de materialele radioactive din depozit, ancheta „Gazetei Sporturilor” arată că în curtea muzeului mai există un loc periculos: un mamut pus sub o prelată, unde măsurătorile au indicat 2,167 μSv/oră.
Pentru publicul larg, doza maximă de radiații admisă la nivel anual este de 1 mSv pe an, adică 1.000 de μSv/an (în plus față de radiația primită de un om în mod natural din mediul înconjurător – vezi următoarele paragrafe).
Prin urmare, dacă un vizitator / student etc ar sta lângă mamutul de sub prelată în fiecare zi o oră, timp de 250 de zile lucrătoare pe an, am obține următoarele valori:
1 oră pe zi lângă mamut = 2,167 μSv/oră
250 de zile pe an lângă mamut, timp de o oră pe zi = 541,75 μSv/an
Prin urmare, doza maximă admisă nu ar fi depășită.
Radiația primită în mod natural de un om pe parcursul unui an
În final, merită menționat faptul că material radioactiv se găsește în multe locuri din natură: cantități detectabile pot apărea în mod natural în sol, roci, apă, aer, vegetație. În plus, oamenii primesc și radiație cosmică ce vine din spațiu.
Media anuală de radiație naturală pe care o primește un om într-un an din mediul înconjurător este de 2,4 mSv / an = 2.400 de μSv/an.
Notă. Inițial, acest articol a precizat că recomandarea Comisiei Internaționale pentru Protecție Radiologică pentru lucrătorii din domeniu este de 50 de mSv/an. Aceasta a fost valoarea maximă acceptată de Comisie până în anul 1990, când a fost redusă la 20 de mSv/an.
Sursele folosite pentru documentarea articolului:
US Nuclear Regulatory Commission
International Commission on Radiological Protection
International Atomic Energy Agency
Health and Safety Executive (UK)