Accident feroviar în Italia. Un român a murit în timp ce ridica bariera pentru un TIR

Sursa foto: torinotoday.it
Sursa foto: torinotoday.it

Două persoane au murit și cel puțin douăzeci au fost rănite în urma unui accident feroviar care a avut loc miercuri noaptea în provincia Torino.

Un tren a izbit un TIR care ar fi traversat calea ferată pe culoarea roșie a semaforului. Convoiul plecase din Torino în jurul orei 22:00 și ar fi trebuit să ajungă la Ivrea, un oraș din aceeași provincie.

Potrivit agenției de presă italiană ANSA, românul are 64 de ani și se afla într-un convoi care escorta un TIR. Acesta s-ar fi dat jos pentru a ridica bariera. Cea de-a doua victimă decedată este mecanicul trenului.

În tren s-ar fi aflat în jur de patruzeci de persoane. Din primele impresii ale cercetătorilor, accidentul a fost greu de evitat și chiar dacă mecanicul a observat mașina de mare tonaj și a tras frâna de urgență, impactul a fost puternic.

Șoferul TIR-ului, care este înmatriculat în Cehia, a fost supus unui test de alcoolemie. Tehnicienii care escortau încărcătura spun că semaforul s-a schimbat repede din verde în roșu și că au încercat inutil să-l avertizeze pe șofer prin stația radio.

Primele informații mai arată că este exclusă o nefuncționare a mecanismului care acționează barierele care au continuat să sune și să lumineze timp de două ore după impact.

Cotidianul local Torino Today a postat mai multe imagini de la locul accidentului. Le puteți vedea – AICI

Sursa foto: torinotoday.it

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.