A murit regele Mihai. Avea 96 de ani

Regele Mihai. Foto: Casa Regală a României
A murit Regele Mihai. Foto: Casa Regală a României

Regele Mihai a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat Casa Regală a României.

Regele Mihai se afla la locuința sa din Elveția și era grav bolnav.

Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat duminică, 5 noiembrie, în Elveţia, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat.

Regele Mihai va fi înmormântat la Curtea de Argeș

Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de miercuri, 6 decembrie, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale.

Născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, Mihai I a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.

Până astăzi, Mihai I a fost unul dintre puținii foști șefi de stat în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen.

Iată comunicatul de presă transmis de Casa Regală a României:

regele mihai a murit

Vom reveni cu amănunte.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.