A fost descoperită o matriță folosită de daci

Foto: Valentin Detectii Gorj Cîrstea/Facebook
Foto: Valentin Detectii Gorj Cîrstea/Facebook

Doi gorjeni au descoperit într-o pădure de lângă orașul Târgu-Cărbunești o matriță pentru confecționat monede dacice. Comoara arheologică a fost găsit cu ajutorul unor detectoare de metale.

Cele două piese care formează matrița au fost predate autorităților, pentru că sunt considerate obiecte de patrimoniu.

Potrivit legii, cei care găsesc astfel de obiecte au obligația de a înștiința primăria pe raza localității unde acestea au fost găsite. Obiectele vor ajunge la Muzeul Județean Gorj.

Directorul Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”, Dumitru Hortopan, a declarat pentru Agerpres.ro că este vorba despre o ștanță geto-dacică. În aceeași zonă ar fi fost descoperit, în secolul trecut, un tezaur monetar geto-dacic, datat la mijlocul secolului al doilea și secolului I înainte de Hristos.

Specialistul de la muzeu a mai spus că matrița descoperită se folosea pentru realizarea de imitații pe care le făceau geto-dacii după monede străine. Aceștia le turnau și le puneau în circulație.

La sfârșitul lunii trecute, o altă descoperire importantă a fost făcută cu un detector de metale. Cezar Cioran, un pasionat de istorie, a descoperit un colier vechi de aproximativ 2.500 de ani în apropierea locuinței sale din comuna Miroslava, Iași.

Potrivit reprezentanților Muzeului de Istorie Iași, colierul aparține unor neamuri germanice, care au ajuns în estul Carpaților undeva la finalul secolului 2, înainte de Hristos.

Specialiștii supărați pe posesorii detectoarelor de metale

Un grup de 26 de specialiști din Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) cer ministrului Culturii să ia atitudine față de managerul MNIR, Ernest Oberländer-Târnoveanu, care ar promova „o imagine pozitivă a cetățeanului ce deține legal un detector de metale și își merită pe deplin recompensa patriotică”.

„Concepția răspândită de către acesta în spațiul public, potrivit căreia patrimoniul național fuge peste graniță dacă aducătorul nu este recompensat, a provocat în ultimii ani un adevărat dezastru arheologic la nivel național și în MNIR.

În ciuda memoriilor înaintate domnului Ernest Oberländer-Târnoveanu și către Ministerul Culturii de către corpul de profesioniști ai MNIR, mii de piese au fost cumpărate printr-o procedură care a eludat legea și instituțiile abilitate pentru protecția patrimoniului arheologic”, afirmă semnatarii scrisorii.

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, e de părere că o interdicție a detectoarelor de metale „poate avea la un moment dat și mai multe puncte rele decât o permisiune controlată”.

Foto: Valentin Detectii Gorj Cîrstea/Facebook

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.