A fost descoperit ”sâmburele spațial”: Se învârte în jurul planetei Saturn

A fost descoperit ”sâmburele spațial”: Se învârte în jurul planetei Saturn

by -
Distribuie articolul pe:
Pan, bizarul satelit al planetei Saturn. Credit: NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute
Pan, bizarul satelit al planetei Saturn. Credit: NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute

Imaginile suprinse de sonda Cassini în aceste zile arată adevărata față a satelitului planetei Saturn, Pan.

Fotografiile, care arată forma ciudată a acestei luni a lui Saturn, au fost luate de la o distanță de 24.572 de kilometri.

Pan are o rază de doar 14,1 kilometri și orbitează planeta Saturn la o distanță de 134.000 de kilometri, în Spațiul Encke, din inelul A.

A fost descoperit de M.R. Showalter în 1992, cu ajutorul unor imagini suprinse de Voyager 2 cu 9 ani mai devreme.

Lunile lui Saturn au fost numite după titanii din mitologia greco-romană, însă, odată cu descoperirea a tot mai multe obiecte care orbitează planeta, cercetătorii au ales nume și din alte mitologii, printre care cele galice, inuite sau nordice.

Pan, o creatură care este o combinație între om și țap, este zeul grec al naturii și pădurilor.

Pan formează anumite dungi în jurul planetei Saturn. La fel ca Atlas, un alt satelit al celei de-a șasea planetă de la Soare, Pan are o formă ciudată, asemănătoare cu un sâmbure sau cu o farfurie zburătoare.

Saturn are 62 de sateliți cu orbite confirmate, însă doar 13 dintre ei au diametrul mai mare de 50 de kilometri.

 

 

0 comentarii

Raspunde