Nemuritorul. A fost descoperit cel mai bătrân copac din Europa

cel mai bătrân copac din Europa
Cel mai bătrân copac din Europa. Foto: Dr. Oliver Konter / CNN

Un pin bosniac descoperit în Munții Pindului, din nordul Greciei, este cel mai bătrân copac descoperit vreodată în Europa, anunță CNN.

Cercetătorii au anunțat că Adonis, denumit astfel după personajul din mitologia greacă ce simboliza frumusețea și tinerețea perpetuă, are în jur de 1.075 de ani.

Arborele milenar a fost identificat de un grup de oameni de știință de la Universitatea Stockholm din Suedia, de la Universitatea din Mainz din Germania și de la Universitatea din Arizona din SUA.

În total, cercetătorii au descoperit în acea zonă în jur de 12 copaci care au vârste uriașe, de peste 1.000 de ani. Pădurea în care trăiesc se află în Munții Pindului, aproape de granița Greciei cu Albania.

Echipa de cercetători a extras din copac o bucată de lemn lungă de un metru și a numărat inelele anuale. În acest fel ei au ajuns la concluzia că Adonis este cel mai bătrân copac din Europa cunoscut până acum.

Adonis exista și pe vremea Imperiului Bizantin, iar apoi a fost martor la ridicarea și la decăderea Imperiului Otoman, mai notează CNN.

Chiar și cu vârsta sa impresionantă, Adonis este mult mai tânăr decât cel mai bătrân copac din lume, un pin din California care are peste 5.000 de ani.

„Este remarcabil că acest organism mare, complex și impresionant a supraviețuit atât de mult timp într-un mediu atât de neprietenos, într-un teritoriu în care au trăit civilizații încă de acum 3.000 de ani”, a declarat dendrologul Paul J. Krusic, cel care a condus expediția.

Acum, oamenii de știință vor să interpreteze inelele copacului pentru a înțelege condițiile climatice și de mediu de acum sute de ani.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

A fost descoperit un animal cu o vârstă uriașă. Trăia și pe vremea lui Mihai Viteazul

https://greatnews.ro/zimbri-armenis-muntii-tarcu-carpati/

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.