A apărut Partidul Colectiv pe Facebook. Traseul politic al tânărului care l-a înființat

Un timișorean în vârstă de 28 de ani a făcut o pagină de Facebook cu numele Partidul Colectiv. Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, în spatele acestei pagini se află Cosmin Mirișan, un tânăr care a trecut deja prin două partide.

A făcut parte mai întâi din Partidul Conservator Timiș și a trecut apoi la PNL. După ce s-a aflat că se află în spatele acestei pagini, ar fi spus că nu-l mai interesează politica și că a cedat administrarea ei celor care au creat pagina „Partidul Național Colectiv”.

„Am spus de la început că nu mai vreau să mă implic, dar am vrut să creez o pagină de like în care oamenii să îşi spună părerea. Iniţial am vrut să fac pagina Partidul 2.0, dar după ce am vorbit cu mai mulţi oameni am ajuns la concluzia de a pune numele Partidul Colectiv”, a declarat Cosmin Mirișan, citat de adevarul.ro.

Cosmin Mirișan și-a exprimat și nemulțumirile legate de politică. „Din cauza politicii şi a faptului că PC era un satelit al PSD-ului, partid pe care eu îl consider marele vinovat pentru dramele ţării din ultimii 25 de ani, doar că nu suportam ideea de a face campanie pentru Ponta şi PSD la prezidenţiale, şi pentru că am intrat în politică să schimb ceva, am decis să mă mut la PNL, care era în acea vreme singurul partid decent din opoziţie.

În PNL nu am fost activ deloc, mai ales după fuziunea cu PDL, un PDL pe care îl consider alt microb al ţării”, a arătat Mirişan, fost consilier în cadrul oficiului zonal de implementare a programelor pe fonduri guvernamentale, aflat în subordinea Ministerului Economiei din Guvernul PSD pe care îl critica intens, potrivit jurnaliștilor de la Adevărul.

Internauții au întrebat cine se află în spatele acestei inițiative. „Noi suntem voi! La început eram câţiva. Acum am crescut ca număr. Suntem un grup, nu o persoană. Nu reprezentăm interesele vreunui partid sau curent politic. Şi tocmai de aceea, avem nevoie de ajutorul fiecăruia. Avem job-uri. Suntem IT-şti, economişti, avocaţi şi medici. Dar asta contează mult prea puţin. Contează că am înţeles că aşa nu se mai poate! Toată lumea ne întreabă cine suntem.

De la oameni obişnuiţi, pe Facebook, până la presă. Am evitat să dăm un punct de vedere oficial întrucât această iniţiativă poate fi pusă în pericol. Ştim cu toţii că există multe persoane care se pot infiltra cu scopul de a denatura fundamentele acestui proiect!” au răspuns reprezetanţii paginii de Facebook Partidul Naţional Colectiv, care s-ar putea transforma în formațiune politică.

Pe Facebook au apărut mai multe pagini similare. Reprezentanții paginii care a strâns până acum peste 7.000 de like-uri spun că-i vor contact pe ceilalți.

„Având în vedere confuzia creată în ultimile ore, suntem nevoiți să facem anumite precizări:

– Cosmin Mirișan, cel care a pornit Partidul Colectiv la Timișoara, ne-a contactat și ne-a spus că este de acord ca pagina sa să fuzioneze cu a noastră
– Motivele pentru care a făcut asta sunt evidente, el nevrând să mai aibă de a face cu inițiativa, având în vedere faptul că a avut un trecut politic
– Cosmin ne-a spus că lumea a perceput negativ faptul că el a fost membru marcant la PC și ulterior la PNL. Tocmai de aceea el se retrage și are încredere în noi
– Zilele următoare vor avea loc întâlniri cu cei care au făcut celelalte pagini similare acesteia, iar asta pentru că trebuie să fim cu toții împreună!
– Vă rugăm frumos să ne credeți pe bune că nu vrem oameni care sunt afiliați politic!”, se arată pe pagina de Facebook „Partidul Național Colectiv”.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.