Guvernul a abrogat Ordonanța 13. Mic protest în fața Palatului Cotroceni

Foto: Opinia Timișoarei
Foto: Opinia Timișoarei

Guvernul a abrogat Ordonanța de Urgență care modifica prevederi din Codurile Fiscale în ședința de astăzi. Protestele, însă, continuă. Se cer demisii.

Ordonanța de abrogare intră în vigoare odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”.

Membrii Executivului au aprobat proiectul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 care aducea modificări Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, într-o ședință care a durat doar o oră.

De asemenea, Guvernul a aprobat memorandumul de declasificare a stenogramelor ședinței din 18 mai 2016 când guvernul Cioloş a modificat cele două coduri şi a şedinţei în care guvernul Grindeanu a făcut acelaşi lucru pe 31 ianuarie.

Florin Iordache, ministrul Justiției, a primit o mustrare din partea premierului Sorin Grindeanu, care i-a solicitat o evaluare a activității din acest mandat.

Proteste de amploare sunt așteptate în această seară în București și în marile orașe din țară, în ciuda abrogării OUG 13.

Oamenii cer demisia celor care au susținut aceste măsuri detrimentale luptei anti-corupție, precizând că își vor continua protestul și din neîncredere completă față de cuvântul partidelor aflate la conducerea țării.

Mic protest la Palatul Cotroceni

Câteva zeci de manifestanți care susțin Guvernul condus de Sorin Grindeanu s-au adunat în fața Palatului Cotroceni, pentru a-i cere socoteală președintelui Klaus Iohannis.

Media de vârstă a manifestanților era una înaintă, majoritatea fiind pensionari, nemulțumiți de activitatea președintelui Klaus Iohannis, care, spun ei: ”Nu lasă Guvernul ales în mod liber să își facă treaba”.

În Piața Victoriei, între timp, oamenii continuă să vină. Sunt așteptați zeci de mii de protestatari în această seară. Citiți mai multe în acest articol.

Cel mai mare protest din istoria recentă a României: Sute de mii de oameni, în stradă!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.