AcasăAlegerile editorilorSatul din România în care ar putea fi interzise automobilele

Satul din România în care ar putea fi interzise automobilele

-

În satul Viscri, din județul Brașov, unde Prințul Charles al Marii Britanii deține o casă din secolul al XVIII-lea, ar putea fi introduse noi reguli pentru turiști.

Noile legi sunt menite să protejeze autenticitatea rurală a locului, care l-a atras în fiecare an și pe moștenitorul tronului Marii Britanii.

Accesul turiștilor cu mașina în Viscri ar putea fi interzis între lunile aprilie și octombrie. Vizitatorii vor fi nevoiți să își parcheze mașinile la intrarea în sat, iar apoi să se plimbe cu căruțe, a precizat Carolina Fernolend, care lucrează pentru o organizație culturală din cadrul Consiliului Europei, fiind și vicepreședinte al Trustului Mihai Eminescu, fundație dedicată protejării moștenirii istorice a Transilvaniei, aflată sub patronajul Prințului Charles.

În 2016, peste 35.000 de turiști au trecut pe la Viscri, un număr mai mare decât în anii precedenți. Autoritățile locale au contactat experți ai Comisiei Europene pentru a-i ajuta la realizarea noilor reglementări.

Autoritățile locale amenajează o parcare cu 150 de locuri în afara satului. Turiștii vor fi transportați în localitate cu una din cele 25 de căruțe puse la dispoziție de autoritățile locale.

Turiștii nu vor fi amendați dacă nu respectă regulile, însă autoritățile locale speră ca ele să fie respectate, mai ales că ele vor fi anuțate prin intermediul agențiilor de turism.

Satul Viscri, a cărei biserică fortificată a fost construită în preajma anului 1100, este inclusă în Patrimoniul Mondial Unesco. Prințul Charles a cumpărat și restaurat o casă aici în 2006.

Turiștii români sunt majoritari la Viscri, în timp ce vest-europenii devin tot mai interesați de această frumoasă localitate din România.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele din România cu cele mai mari pensii. Cât de...

0
Cele mai mari pensii din România le primesc bucureștenii, ei fiind urmați în clasament de hunedoreni și de brașoveni, rezultă din datele publicate la...

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...