3 lucruri pe care orice companie ar trebui să le ofere angajaților

Din ce în ce mai mulți dintre noi ne identificăm cu termenul de corporatist. Subiectul a fost dezbătut de multe ori și deși multe persoane consideră că termenul are o conotație oarecum negativă, a lucra într-o corporație presupune multe beneficii și avantaje.

Da, daca locuiești în București, cel mai probabil este foarte obositor și frustrant să te îndrepți în fiecare zi spre Pipera, când tu stai în Berceni sau în Militari și probabil petreci ore în trafic, în fiecare zi, însă sediul companiei pentru care lucram nu îl putem schimba.
Putem schimba însă compania, dacă suntem nemulțumiți. Așadar, fie că lucrezi într-o companie mare sau într-un start up, există anumite lucruri pe care oricare dintre cele două ar trebui să le ofere angajaților. Noi am identificat trei dintre ele:

Un mediu de lucru plăcut – poate părea banal, dar încă sunt companii care nu îndeplinesc această condiție. Sunt locuri în care există două persoane care lucrează la același birou, care nu le oferă angajaților un spațiu unde pot lua masa, iar pentru unele dintre ele un spațiu de recreere este de domeniul filmelor SF. Sigur că beneficiile diferă în funcție de mărimea companiei, dar cu siguranță orice companie ar trebui să ofere lucrurile esențiale precum un spațiu de lucru propriu, un laptop/ calculator și toate accesoriile pentru birou necesare unui angajat.

Nu accepta practica neplătită!

Un program și un salariu direct proporțional cu experiența ta – din păcate, internship-urile neplătite încă se practică la noi în țară, desi acest lucru este ilegal. Dacă o companie îți oferă un program de practică, fără să îți ofere și beneficii financiare, nu îl accepta! Orice companie ar trebui să ofere angajaților săi un program (flexibil sau nu) și un salariu (fix + bonusuri, acolo unde cazul).

Ajutor în ceea ce privește integrarea în echipă – atunci când vine un membru nou într-o echipă, compania este responsabilă de acomodarea ușoară și rapidă a angajatului. Un ecuson cu numele tău (care să îți faciliteze intrarea în clădire, dar și să te ajute să identifici colegii dintr-un alt departament), team building-uri sau diferite activități organizate la sfârșitul programului sunt menite să te ajute să te integrezi mai ușor. La urma urmei, cu cât mediul de lucru și echipa cu care lucrezi sunt mai bune, cu atât mai eficient vei fi și tu.

Acestea sunt principalele elementele pe care noi le-am identificat. Sigur că pe lângă acestea mai sunt multe altele. Cum ar fi, de exemplu, în cazul în care compania are sediul într-o locație mai greu accesibilă, să îți ofere un mijloc de transport sau să îți deconteze transportul, în fiecare lună. Desigur, lucruri care țin de seriozitate, etică și respect, credem noi, sunt de la sine înțelese.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.