25 de sate europene ascunse pe care toată lumea trebuie să le vadă. A fost ales și unul din România

FOTO: alexanderbaetz1996/Pixabay.com
FOTO: alexanderbaetz1996/Pixabay.com

Publicația „Business Insider” a alcătuit o listă cu 25 de sate ascunse din Europa pe care cu toții ar trebui să le vizităm măcar o dată pe parcursul vieții.

Pe listă se află și un sat din România: Viscri.

„Acest sat saxon a fost foarte noroc deoarece a devenit beneficiarul Fundației Mihai Eminescu, o organizație non-profit supervizată de Prințul Charles, al cărei scop este de a proteja moștenierea localităților din Transilvania rurală.

Astfel, biserica și cimitirul din Viscri (care datează din secolul al XII-lea) se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, scriu jurnaliștii de la „Business Insider”.

Publicația mai arată că în Viscri au fost replantați peri indigeni și că singurul fierar din sat are un nou atelier. De asemenea, sunt menționate frumoasele case construite din cărămidă și vopsite în culori pastelate.

Jurnaliștii le recomandă turiștilor să stea la casa de oaspeți a Fundației Mihai Eminescu, unde vor putea dormi într-un pat săsesc vechi de 200 de ani și vor putea mânca celebra mămăligă.

Iată toate cele 25 de sate ascunse din Europa incluse pe listă:

1. Giornico, Elveția

2. Kotor, Muntenegru

3. Bolgheri, Italia

4. Staufen im Breisgau, Germania

5. Lavenham, Anglia, Marea Britanie

6. Aberdour, Scoția, Marea Britanie

7. Norcia, Italia

8. Roundstone, Irlanda

9. Chassignolles, Franța

Chassignolles
Foto: francethisway.com

10. Folégandros, Grecia

11. Getaria, Spania

12. Marvao, Portugalia

13. Terschelling, Olanda

14. Tisvildeleje, Danemarca

15. Arild, Suedia 

16. Hellnar, Islanda

17. Slavonice, Cehia

18. St. Mawes, Anglia, Marea Britanie

19. St.-Geniès, Franța

20. Kardamili, Grecia

21. Ullastret, Spania

22. Hall in Tirol, Austria

hall in tirol
Foto: Herbert Ortner (Wikimedia Commons)

23. Koguva, Estonia

24. Plios, Rusia

25. Viscri, România

FOTO: alexanderbaetz1996/Pixabay.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.