10 curiozitați despre Beluga, cel mai mare avion de transport din lume operațional

FOTO: Laurent ERRERA/Wikimedia Commons
FOTO: Laurent ERRERA/Wikimedia Commons

Airbus A300-600ST, cunoscut sub numele de Beluga, a aterizat, pentru prima dată, în România. Avionul, operat de Airbus, este folosit de compania franceză pentru a transporta părți de avioane de mari dimensiuni: fuselaj, aripi, componente ale cozilor sau motoare.

Cele cinci avioane cargo au transportat sateliţi, elicoptere sau piese de artă masive – cum ar fi lucrarea lui Delacroix „Libertatea conducând poporul”, care a fost astfel transportată de la Paris la Tokyo cu un Beluga, pentru că pânza nu ar fi încăput în niciun alt avion. La fel, o statuie egipteană de cinci metri a ajuns de la Berlin la Paris.

Airbus Beluga face aproximativ 60 de zboruri săptămânal între 11 destinaţii. Are la bord un echipaj format din trei persoane – doi piloţi şi un tehnician.

Beluga este, de fapt, o versiune a avionului de pasageri A300-600 modificată pentru a transporta mărfuri de dimensiuni foarte mari. Producţia acestui tip de avion a început în anul 1994. În prezent, cinci astfel de avioane sunt în activitate, toate fiind operate de Airbus Transport International, filială a grupului Airbus.

Avionul Airbus A300-600ST (Super Transporter) este aeronava cargo cu volumul cel mai mare din lume. Cel mai mare avion din lume este un Antonov AN-225 Mrya, dezvoltat de URSS pentru a transporta naveta spațială Buran. După destrămarea URSS a rămas în proprietatea companiei ucrainene Antonov și a fost folosit la transporturile aeriene cu gabarit depășit.

Doar cabina piloților este presurizată, în timp ce zona cargo este inaccesibilă pe timpul zborului. Chiar dacă are un volum mai mare de transport decât modelul C-5 Galaxy al americanilor, are restricție de transport de 47 de tone. C-5 Galaxy poate transporta până la 122,5 tone.

Viteza maximă pe care o poate atinge este de 857,53 km/h. Poate zbura fără oprire, cu o încărcătură de aproximativ 40 de tone, până la 2.779 de kilometri.

Un nou tip de avion, Airbus Beluga XL, construit pe platforma Airbus A330, va intra în uz în anul 2020. Va avea o autonomie de zbor mai mare, o încărcătură mai grea, dar cu aceeaşi capacitate de a ateriza pe piste relativ scurte, precum cele din Broughton, Ţara Galilor, unde Airbus produce aripi pentru avioanele sale. Următoarea generaţie de Beluga va da posibilitatea Airbus să dubleze numărul de zboruri cargo pe săptămână, până la 120.